O parte din călătorii români medii aleg, încă, trenul: cu precădere femei sau oameni de la vîrsta a doua în sus. Nu se poate stabili însă o regulă clară: depinde de cum e trenul şi de preţul biletului. Cert este că şi noi, reporterii-turişti, am ales tot varianta căilor ferate, care ni s-a părut convenabilă la drum lung. De fapt, e mai mult de-atît: călătoria cu trenul, spre deosebire de cea cu maşina mică şi personală, promite potenţiale aventuri, întîlneşti alţi oameni, din alte medii decît cele zilnice, le auzi poveştile, le împărtăşeşti dramele de la o gară la alta...
Acceleratul spre Deva era preferatul cerşetorilor: neinspirînd atîta spaimă cît Intercity-ul, acesta părea a fi locul ideal pentru ciungi, ologi sau copii ai străzii, toţi cu feţe din cele mai fioroase, parcă ieşiţi din Opera de trei parale. Unul dintre ei, imens, cu un pansament piratesc pe un ochi, ne-a cerut 10.000 de lei ca să-şi schimbe pansamentul. Nici nu mai ştiu dacă lui i-am dat, sau altuia, la fel de înspăimîntător, dintr-un mic impuls de milă creştinească şi din altul mai mare de laşitate, gîndindu-mă că nu prea e lume la clasa întîi... De altfel, controlorul din trenul de întoarcere mi-a confirmat fricile: un alt interlop ameninţase cu cuţitul o doamnă singură în compartiment, doamna fugise şi lăsase două milioane în geantă, pe care agresorul, evident, le luase...
Nu toţi cerşetorii erau înspăimîntători. O pereche de copii ai străzii, o fetiţă de vreo 12 ani şi un băiat mai mic cîntau, culmea, cîntecul clasic al aurolacilor din metrou: "Mamelor din lumea-ntreagă". Contra a 20.000 de lei, l-am înregistrat, atît cît l-au ştiut copiii: "Mamelor din lumea-ntreagă / Eu vă dau un singur sfat: / Nu lăsaţi copii pe stradă / Din cauza lui bărbat. / Căci copilul fără mamă / E ca frunza fără rod / Azi se naşte, mîine moare / Şi la ei tu n-ai să vii. / Mamă, de ţi-e dor de mine / Ia
