Vestea bună din recentul eurobarometru rural este că, la ora actuală, doar 52% din populaţia de la sate mai are multă încredere în UE.
De ce este o veste bună? Simplu, deoarece aceasta înseamnă că - unii cel puţin - au mai aflat despre ce este vorba şi au început să gîndească. Iar cînd gîndeşti, lucrurile se nuanţează, se complică, se diferenţiază. Doar naivitatea şi teroarea produc unanimitate.
Ce ne spune eurobarometrul în această privinţă?
Că, deşi doar 52% au o mare încredere în UE, 72% ar vota totuşi pentru integrarea europeană, dacă mîine ar fi un astfel de scrutin.
Că, pe ansamblu, cei de la sate se consideră cu puţin mai informaţi cu privire la UE decît în 2002 - dar foarte puţin. Dacă sînt întrebaţi însă de probleme mai apropiate de preocupările lor, cum ar fi de pildă cunoaşterea reglementărilor legale privind condiţiile de igienă pentru obţinerea de lapte şi carne, aceiaşi ţărani se declară mai puţin informaţi decît în 2002. Motivul este, după toate aparenţele, următorul: de-abia recent au aflat că există cu adevărat astfel de norme, diferite şi complicate, drept care au realizat că nu prea ştiu în ce constau ele. Corespunzător, dacă în 2002, 63% erau de acord cu introducerea unor restricţii în acest domeniu, acum sînt ceva mai prudenţi, doar 55% fiind de acord şi 33% fiind împotrivă (faţă de 23% în 2002). De asemenea, semnificativ este faptul că, dacă se trece în alt domeniu, cel al viilor hibid şi reglementările europene aferente, de pildă, procentele sînt cu totul altele, indicînd clar faptul că este vorba (cît de cît...) de un "vot calificat" şi nu (doar...) de o atitudine generică faţa de "Europa". Despre lapte şi carne se ştie ceva, despre vii se ştie mai puţin, drept care şi mult mai mulţi se abţin să-şi dea cu presupusul cu privire la introducerea unor restricţii în acest domeniu (26% non-răspunsuri faţă de 12% în cazul lap