mai puternic s-ar face bucăţi. Pereţii exteriori se cojesc, iar acoperişul stă să cadă. Lângă veterana vilă, donată Primăriei Municipiului Bucureşti, în 1936, de Nicolae Minovici, mai puternic s-ar face bucăţi. Pereţii exteriori se cojesc, iar acoperişul stă să cadă. Lângă veterana vilă, donată Primăriei Municipiului Bucureşti, în 1936, de Nicolae Minovici, fratele mai mic al lui Mina Minovici, stă, măreaţă, clădirea din piatră roşie a nepotului de soră, Dumitru Furnică Minovici. Muzeul de Artă Veche Apuseană "Inginer Dumitru Minovici", foarte bine îngrijit, se află în administrarea Academiei Române. Din păcate, clădirea vecină lui nu mai are aspectul unui muzeu primitor, ci seamănă mai degrabă cu o casă părăsită, bântuită de fantome. Producătorii de film ar putea foarte bine, fără să modifice în vreun fel "decorul", să turneze o peliculă horror de categoria B. Înăuntru este şi mai înfiorător. Încă de la intrare ne întâmpină un miros greu de mucegai şi igrasie. "Trebuie să luaţi o aspirină după ce ieşiţi de aici", ne sfătuieşte custodele instituţiei. Nu putem rezista în interior mai mult de un sfert de oră. Gradele au coborât mult sub minus, fiind mai cald afară.

Muzeul nu a mai fost reparat din 1941

Colecţia de peste 4.000 de piese, multe dintre ele unicat, este în pericol, din cauza condiţiilor improprii de conservare. Multe dintre exponate, care până în 1990 puteau fi văzute de public, sunt înghesuite în cutii, îngrămădite prin pod sau alte încăperi, unde nu a pătruns încă mucegaiul. Urcăm cu grijă pe scările care scârţâie, până într-o sală de la etaj, unde costumele populare, obiectele din ceramică, ouăle încondeiate şi câteva tablouri rezistă eroic gerului şi tencuielii care curge de pe tavan şi pereţi. Intrăm în sala alăturată, unde a fost dormitorul lui Nicolae Minovici. Aici, nu mai există decât o sobă de teracotă, prăfuită, şi două birouri. Imagi