Christopher şi Toni, cele două personaje principale ale romanului Metroland de Julian Barnes, sînt doi puşti teribilişti, inteligenţi şi intransigenţi, care vor să se diferenţieze de lumea din jur, să epateze şi să ecraseze. Ei bine, una dintre modalităţile de a face lucrul acesta este limbajul. În special pentru cei tineri, modul în care vorbesc este o formă de afirmare a identităţii, a statutului de insider, în cadrul unui grup, sau un fel de-a spune eu nu sînt ca voi, sînt mişto, sînt cool, sînt altfel, mi se rupe de convenţiile voastre.

Trăim în era comunicării. Nu sînt ceea ce sînt, sînt ceea ce spun despre mine, o imagine. De multe ori e mai important modul în care spui ceva, decît conţinutul propriu-zis (cîte discursuri nu aţi auzit care impresionează prin termenii folosiţi, dar de fapt este un bla-bla fără substanţă?). Vorbeşte pe limba ta, spune sloganul unor snacks-uri pentru adolescenţi şi se pare că această stare de libertate a limbajului face parte, vreţi, nu vreţi, din felul de a fi al celor tineri. Da, se sacrifică destul de des corectitudinea de dragul expresivităţii sau al vitezei de comunicare, se folosesc termeni care ar face să roşească dicţionarele, se inventează construcţii sau se impun stereotipii. Acest tip de comunicare informală se caracterizează prin dezinvoltură totală, inventivitate, ritm rapid de înnoire, ludic şi conjunctural.

Am auzit păreri conform cărora tinerii strică limba, o impurifică (horrible dictu) cu englezismele lor, cu diverse construcţii alambicate şi cu forţarea normelor prea minunatei noastre gramatici. Pe de-o parte, e firesc să se întîmple aşa. Fiecare domeniu are limbajul său. Tinerii împrumută, în general, termeni din zonele la modă, cum ar fi publicitatea, ultimele tendinţe în materie de tehnologie, muzică sau fashion. Schimbările în limbă vin dispre tineri, de obicei sînt primii care află noutăţile ş