În secolul al XIX-lea, limba română a trecut - odată cu societatea românească - printr-un rapid proces de modernizare. Ceea ce a însemnat mai ales relatinizare, adică preluarea unor cuvinte din limba franceză şi (mai puţin) din limba italiană şi "pierderea pe drum" a unor termeni greceşti, turceşti ori de origine slavă, specifici vechii societăţi. Împrumuturile s-au făcut uneori de-a valma - comediile lui Alecsandri au ironizat mania franţuzismelor, iar ale lui Caragiale au fixat un tablou al acelui amestec de vechi şi nou. Scrierea cu alfabet latin s-a legiferat abia în 1866 - sîntem deci o naţiune tînără şi din acest punct de vedere. Emil Ionescu este conferenţiar la Facultatea de Litere şi autor al unui Curs de lingvistică generală, apărut în mai multe ediţii. "Lingvistica generală" este o disciplină care priveşte limba ca sistem, "de sus". De acolo, schimbările cu care ne întîlnim zi de zi nu sînt atît de supărătoare...

Emil IONESCU

"Limbile nu se strică"

Care sînt cele mai importante schimbări apărute în limbaj în ultimii ani?

Schimbările sînt de uz al limbii şi se manifestă, după opinia mea, în discursul public. El s-a diversificat în mod remarcabil, pentru că au apărut voci noi cu roluri sociale noi.

În presă se fac greşeli, vedetele vorbesc "fără perdea", expresii şi cuvinte populare/familiare/argotice pătrund în limbajul public. Pentru unii, e firesc ("e libertate!"). Pentru alţii, e supărător ("e indecent", "e greşit"). Putem reface echilibrul?

Nu cred sau, cel puţin, nu pe termen scurt. Multe dintre "vedete" sînt realmente în imposibilitate intelectuală de a se exprima mai bine decît ştim că o fac. Aceştia sînt actorii dominanţi, atît ca număr de persoane, cît şi ca număr de apariţii. Dar cel ce apare în public se expune anumitor "sancţiuni" dacă trece peste o serie de convenţii. Modul de exprimare (în cîteva din aspecte