Oraşul industrial Călan: foşti mastodonţi de fier, furnale, turnuri, toate sub formă de schelet. Un peisaj demn de Dodeskaden-ul lui Kurosawa sau de orice antiutopie care prezintă lumea după bombardamentul atomic: un oraş-fantomă, o imensă groapă de gunoi, o amară mărturie a societăţii socialiste multilateral dezvoltate, pe care unii dintre noi am avut norocul s-o prindem. Un oraş artificial, construit cu orice preţ în jurul unei industrii, care acum nu mai e - ne precizează prietenul nostru Alexandru Gruian, corespondent al TVR 1 din Deva.

Turnătorii de ieri, căutătorii - în gunoaie - de azi

Printre ruine, populaţia oraşului şi a unora din satele apropiate caută în gunoaie. Mai bine-zis, sapă: pentru că nu e vorba de aceeaşi "activitate" pe care o depun, aleatoriu, semenii noştri bucureşteni prin tomberoane. Aici e vorba de muncă, şi încă de una grea, care durează zi-lumină şi pentru care e nevoie de un întreg arsenal: tînăcoape, baroase, lopeţi.

Unul dintre interlocutorii noştri chiar are o bicicletă dotată cu o colecţie din toate aceste ustensile: e tînăr, destul de în putere, şi dacă n-ai şti unde merge, ai zice că face parte dintr-o brigadă mobilă de reparaţii la domiciliu. Bicicleta nu e singurul mijloc de transport folosit: alţi locuitori ai oraşului vin la ruinele fostului combinat cu căruţele. La venire sînt încărcate doar cu uneltele necesare. La plecare, cu fier vechi şi cărămizi.

Căci asemenea lucruri, cu mici variaţiuni pe aceeaşi temă, se mai pot găsi printre scheletele fostei mîndrii hunedorene: "Luăm nişte plăci de azbociment, deşeuri d-ăstea, la un coteţ, la o găină, s-acoperim şi noi" - ne declară, franc, cel dintîi întrebat, din satul Băţălan, fost cioban la CAP-ul de pe Valea Sîngeorgiului. "Cînd CAP-ul s-a desfiinţat, fiecare a luat ce-a putut, ăsta-i filmul, nu avem ce face." El a rămas pe drumuri, să lucreze cu ziua pe