La întrebarea provocatoare a Dilemei vechi, eu aş propune mai curînd o retrospectivă, care să arate ce s-a întîmplat cu limba română timp de un deceniu şi jumătate de la intrarea în furtunoasa noastră tranziţie. Să privim deci înapoi spre limba română, nu "cu mînie", ci cu detaşarea confortabilă pe care ar trebui să o aducă trecerea timpului. Şi, de ce nu, cu puţin umor. Marcată de un dinamism accentuat, în special în compartimentul său lexical, care este un seismograf sensibil al prefacerilor vieţii sociale, economice, politice, culturale, limba română aminteşte astăzi, în mod izbitor, de perioada de modernizare a vocabularului din secolul al XIX-lea, cu nenumăratele sale controverse legate de ortografie, adaptarea neologismelor sau chestiuni de normare lingvistică. Din multitudinea aspectelor dezbătute de specialişti şi de presă în ultimii ani, aş reţine, în sinteză, cîteva.
* Deschiderea lexicală maximă sau "foamea de real"
Ieşită din lunga izolare la care o condamnase regimul comunist, limba română se reconectează rapid după 1990 la reţeaua referenţială a lumii contemporane, odată cu progresele înregistrate de diversele substructuri ale organismului social. Valul de neologisme "necesare", cu precădere anglicisme, vine să umple, în mod benefic, largi goluri de denominare din domeniile politic, economic, financiar-bancar, tehnico-ştiinţific, cultural, viaţă cotidiană, divertisment etc. Citez la întîmplare cuvinte care sînt astăzi pe buzele tuturor (în mediul urban) şi care păreau cu cîţiva ani în urmă exotisme lexicale sau împrumuturi "de lux": airbag, audit, barter, brand, briefing, casting, chat, discount, hacker, lifting, link, live, look, mall, net, online, password, roller, shake, site, stretch, talk-show, thriller, top, workshop etc. O particularitate structurală a limbii române este aceea de a fi, ca totdeauna, o gazdă primitoare a cuvintelor
