Pînă acum două săptămîni, încă aveam impresia că toată lumea îl ştie pe Banksy. Vorbeşti de culture jamming şi zici "Banksy". Nu se poate altfel. Mi se părea că-i atît de cunoscut încît mă fac dracului de rîs dacă m-apuc să povestesc despre el. Doar e primul om care, după Duchamp, a lăsat lumea artistică înmărmurită pe bune. Doar e cel care a şters limita dintre artă şi vandalism, transformînd viziunea pietonilor despre stencil graffiti. Doar a apărut o mică ştire despre el pînă şi-n Libertatea.
Însă Duchamp era deja cunoscut în cercurile înalte ale artei pe vremea cînd insera, sub pseudonim, pisoarul în expoziţie, pe cînd Banksy nu. Iar Duchamp nu i-a lăsat cu gura căscată decît pe-ăia care-au înţeles ce chestie faină a făcut el. Banksy, în schimb, e mult mai accesibil. Oricum, amîndoi au foarte mult umor.
Nu multă lume ştie cum arată şi, probabil, doar părinţii îi ştiu numele adevărat. Pretinde că l-ar chema Robin Banks, dar dacă eşti un pic atent, asta sună mult prea aproape de "Robbing Banks" ("Jefuind Bănci") ca să fie o coincidenţă. E cel mai vînat artist din lume: de fani, de marile corporaţii (care-i tot propun colaborări) şi, nu în ultimul rînd, de poliţie. Crimele lui artistice (nu există prea multe străzi în Londra pe care Banksy să nu le fi vizitat cu spray-ul) îl pot costa cîţiva ani buni de închisoare. Au apărut pînă şi tricouri cu "I'm Banksy. Arrest me!". Tipul e, fără îndoială, un maestru al marketing-ului cultural.
Şi-a făcut loc în complicatul sistem de recunoaştere artistică fiindcă aşa a avut chef şi fiindcă a considerat că lucrările lui merită să stea pe pereţii Cubului Alb: "Această ocazie istorică - spune Banksy - are mai puţin de-a face cu faptul că aş fi fost, în sfîrşit, îmbrăţişat de Stabilimentul Artelor Frumoase, ci mai degrabă cu folosirea judicioasă a unei bărbi false şi a unui clei suficient de puternic".
Dar
