Se povestea ca intr-o vizita de lucru, in zona Rosu, daca imi aduc bine aminte, Nicolae Ceausescu, printr-un gest larg cu bratul, a delimitat zona care trebuia demolata. Apoi, grabit, s-a urcat in masina si a plecat, lasand asistenta in stare de confuzie. A doua zi trebuiau sa puna buldozerele la lucru si sa rada de pe fata pamantului casele din zona. Dar pana unde?, s-au intrebat. Daca demolam prea putin o sa avem probleme, s-au impacientat ei. Sa-l intrebe pe "al mare" iesea mai rau. Asa ca au riscat si au facut o simulare. Au luat o persoana de statura lui Ceausescu, au asezat-o pe locul de unde a gesticulat "jupanul" si au pus-o sa dea din mana. Asa au masurat ei zona care trebuia demolata.
Nu cred ca povestea cu Ceausescu a fost inventata. Asta pentru ca inclinatia romanului de a "nu-l deranja pe sefu" cu intrebari atunci cand nu esti sigur ce a cerut acela s-a mentinut si azi, la peste 16 ani de cand bajbaim prin ceata democratiei si economiei de piata. Exemple sunt nenumarate. Mai ales in relatia cu organismele internationale, unde, observam, ar trebui sa avem "traducere simultana" de specialitate atunci cand negociem si parafam acorduri. Iata, in 1996, Banca Mondiala, ingrijorata de nivelul ridicat al pierderilor din industria de stat, a cerut Guvernului sa ia masuri severe. A fost de ajuns sa pomeneasca de lichidare. La fel ca in povestea mentionata, in loc sa ceara lamuriri, chiar sa negocieze, au preferat sa "simuleze" cam cat ar trebui sa fie lichidat din industrie. Pe banda rulanta au fost lichidate combinatele de crestere a porcilor si puilor, am desfiintat industria zaharului, cea a sticlei si era cat pe ce sa dam la fier vechi cea mai mare rafinarie romaneasca, Petromidia. Efectele nu au fost cele scontate si de fiecare data cand Guvernului i se atragea atentia asupra acestui fapt, cei de la Palatul Victoria se "spalau pe maini" spunand ca asa a
