* Nina Berberova, Doamnele din Sankt-Petersburg, traducere din rusă de Margareta Şipoş, Colecţia "Cartea de pe noptieră", Editura Humanitas, 2006.
Cînd ţara arde, victima directă îşi smulge părul din cap. Victima colaterală suferă întotdeauna cu un gest în plus: ea îşi smulge părul agăţat în peria cu care tocmai se pieptăna. Într-un fel, în victima colaterală moare mai multă viaţă, aşa încît, în privinţa ei, istoria e nu numai mutilantă, ci şi cinică.
În linii mari, cam asta se întîmplă în Doamnele din Sankt-Petersburg. Cărticica aceasta de seară, scrisă parcă în şoaptă, e o colaterală în raport cu marile texte ale Ninei Berberova, dar însăşi povestea pe care o spune e o poveste a pătimirilor colaterale.
Sîntem într-o Rusie agitată de primele semne ale revoluţiei bolşevice, iar Margarita şi mama sa, burghezele petersburgheze, pun de-o mică vacanţă la o pensiune de ţară. Aici, mama moare peste noapte, curat colateral, adică din motive de sănătate - dacă se poate spune aşa -, iar Margarita o plînge, cu ceva gînduri şi trăiri colaterale, legate mai de iubitul său, mai de aerul parfumat al clasicei livezi din apropierea verandei, mai de rochia albastră şi zuluful de pe frunte. Totul, într-un spaţiu striat de un roşu colateral roşului bolşevic, aruncat fie de lumina asfinţitului şi răsăritului, fie de lumînările din pensiune, fie de părul roşcat al Margaritei sau de îmbujorarea personajului care avea să sape cuvenita groapă din livadă, pentru înmormîntare.
Peste şapte ani, roşcata Margarita se va întoarce, de astă dată cu fiica ei, la mormîntul mamei. Ce va găsi, vă las să vă imaginaţi. Cert e că şi acum lacrimile ei vor avea o colaterală în grija pentru hainele micuţei, care nu trebuie murdărite, şi în spasmul unei scurte interogaţii despre Dumnezeu, aşa cum le stă bine ruşilor.
N-am citit poveste mai frumoasă care să aibă o asemenea morală:
