Nu exista pericol mai mare decit acela sa „stirnesti focul mocnit al fanatismului salbatic", scria, cindva, W. Scott. Publicarea controversata a caricaturilor profetului Mahomed a fost urmata de o reactie a musulmanilor, peste asteptari.
Modul in care s-au manifestat niste oameni, care, in mare parte, nici n-au vazut cum aratau acele caricaturi, reprezinta un avertisment. Popoarele Islamului sint popoare credule, usor de manipulat cu ajutorul dogmei religioase.
Este usor de inteles, daca avem in vedere ca, in tarile musulmane, majoritatea populatiei se confrunta cu saracia.
Traind in mizerie si fara perspective de viitor, il primesti cu bratele deschise pe acel Dumnezeu (pentru a nu jigni unele sensibilitati, a se intelege „acel Allah") care ii condamna pe bogati si iti promite fericirea vesnica, in cer, fericire pe care o poti obtine rapid, apasind pe un buton care va face „bum!" (ca orice carte sfinta, si Coranul este interpretabil!).
Mina in mina cu saracia e lipsa de educatie, lipsa culturii. Probabil ca cineva (puternicii acelor state) are tot interesul sa mentina popoarele respective in saracie si ignoranta.
In loc sa trimiti copiii la scoala, le pui arma in mina, ii indoctrinezi si obtii masa de manevra, carnea de tun necesara. Acea saracie a celor multi sustine bogatia altora, care pot cumpara arme, pentru a le livra „la pachet", impreuna cu idealurile Jihad-ului, celor saraci, creduli, inculti. Este si razboiul o afacere!
Armele trebuie vindute, orgoliile trebuie gidilate, iar celuilalt trebuie sa-i fie frica de tine... Regimurile politico-religioase ale acelor state amintesc, oarecum, de experienta comunista, in ambele situatii fiind interzis accesul la cultura, adica si la altceva in afara de dogma impusa.
Se pare ca, in prezent, Coranul a ramas o justificare a unor politici,
