Tudor Octavian, in realitate Octavian Tudor, respectand antepunerea prenumelui, este unul dintre cei mai prolifici autori de povestiri scurte, genul care l-a facut celebru in presa si literatura romaneasca. Umorul sau fin si inteligent pare nesecat. Cu cat trec anii, cu atat izvorul resurselor sale tinde parca sa dobandeasca dimensiunea unui diluviu. Nu ne straduim sa gasim vreo explicatie, fiindca ea exista la vedere: acolo, in rezervele secrete in care isi au obarsia cascadele de ras ce hranesc copios povestirile sale, identificam volens-nolens, acuitatea jurnalistului, vigilenta lui mereu treaza si in alerta la orice eveniment, schimbare sau detaliu, eleganta slefuirii cuvintelor, carora scriitorul le da greutatea cuvenita, ceruta de context, topite in sensibilitatea plastica a criticului, autor de monografii, si colectionarului de arta. "2300-2500 de semne", "Halatul alb", "Carciumi si biblioteci", "Rugaciune cu tocmeli", "Cantarea cantinelor", "Iubiri globale", "Vise mici si mijlocii", "Declaratie de batranete", "Femeia mondiala a anului", "Negustorul de taine" sunt, iata, numai cateva din titlurile care te iau cu asalt daca deschizi cel mai recent volum al sau intitulat "Alte povestiri", aparut la "Pro Editura si Tipografie". Noi il fericim ca macar in postura de scriitor poate sa se desfasoare pe spatii potrivite gandului care zburda liber, fara constrangeri tipografice, cu toata precautia jurnalistului tinut in fraiele numarului de semne (a se intelege caractere… tipografice). Dintr-un sentiment de solidaritate de breasla, nu ne putem abtine sa nu citam din povestirea "2300-2500 de semne", cum nu ne putem stapani nici hazul. "Povestirile si articolele mele pentru ziar numara fiecare 2.300-2.500 de semne. Scriu prostii sau lucruri de luat in seama, tot la 2.300-2.500 am dreptul. Nu-ti vine sa scrii nimic ca sa nu irosesti degeaba semnele (...) Nu doar literele