Timpul scurs intre doua licitatii ce se succed la interval de o sptamana, sustinute, evident, de case diferite, ofera un prilej nu numai de comparatie si de analiza care ar putea contura starea pietei de arta, ci si de repetate intrebari privind strategia actorilor pietei. Care sunt ratiunile ce ii conduc, de pilda pe ofertanti, spre vanzari in detrimentul valorii artistice a lucrarilor?, iata una dintre acestea. Cert este ca saracia si boala, de regula situatiile extreme, disperate, pot sa induca o perceptie gresita a valorilor care circula liber, de un deceniu si jumatate. Cum?, am vazut cu totii, cei interesati de intrarea in normalitate a fenomenului. Cat priveste criteriile de evaluare a unei lucrari supusa licitatiei, asupra carora am mai insistat in spatiul paginii consacrate pietei de arta, ele nu par sa functioneze intr-o simbioza fireasca, ci , de cele mai multe ori, disparat, haotic, in functie de imprejurari si de presiunile momentului. Autenticitatea lucrarii si calitatea ei raman pe primul plan. In ce priveste notorietatea artistului si subiectul tabloului, lucrurile sunt discutabile. Se prefera, in ultimul timp, lucrari nesemnate, dar bine realizate, indiferent ca este peisaj, nud sau natura statica cu flori, genuri aflate in topul preferintelor colectionarilor sau negustorilor de arta. Cunoasterea provenientei obiectului licitat este un alt criteriu pe care nu se mizeaza prea mult, deocamdata. Iar daca starea de conservare si ritmicitatea aparitiei unei piese de acelasi autor (aceasta din urma repercutandu-se vizibil asupra pretului pe care accepta sa-l ofere colectionarul sau negustorul) nu sunt deloc ignorate de catre impatimitii de arta, nationalitatea artistului atarna mai putin in arsenalul optional al acestora. In urma cu o saptamana, in cadrul vanzarilor de la casa Alis, un Samuel Mutzner (1884-1959), care apare la intervale destul de mari, pic