Procurorii Ministerului Public au propus, joi seara, arestarea preventiva a omului de afaceri Dinu Patriciu si a altor doua persoane, instanta Tribunalului Bucuresti hotarand, initial, judecarea acesteia la 3 martie a.c. Ieri insa, DIICOT a solicitat Tribunalului Bucuresti preschimbarea termenului fixat, deoarece contravine caracterului de urgenta al judecarii propunerilor de luare a unor masuri preventive, asa cum a invocat procurorul de sedinta.
Dupa cateva ore de audieri, procurori de la Parchetul instantei supreme au propus Tribunalului Bucuresti arestarea preventiva pentru 30 de zile a presedintelui Rompetrol, Dinu Patriciu, precum si a lui Phil Stephenson - vicepresedinte al companiei, dar si a lui Richard Colin Hart, reprezentant al unei companii cipriote. Sedinta in care magistratii Tribunalului Bucuresti au luat aceasta decizie a avut loc cu usile inchise, rezultatul dezbaterii fiind facut public de Patriciu.
In cursul serii de joi, omul de afaceri a declarat presei ca instanta a acordat termen in 3 martie pentru judecarea cererii de arest preventiv, magistratii admitand exceptia invocata de avocatii apararii cu privire la lipsa procedurii in citarea celorlalti doi inculpati. Patriciu a mai spus, la iesirea din sala de judecata, ca astfel s-a demonstrat ca instanta a corectat abuzul procurorilor. "Nu putem fi chemati noaptea, cu jumatate de ora inainte de inceperea sedintei de judecata, pentru o asemenea problema", a adaugat pentru Mediafax Patriciu.
In minuta sedintei de joi seara de la Tribunalul Bucuresti se precizeaza ca instanta a amanat judecarea propunerii Parchetului intrucat a admis cererea avocatilor lui Dinu Patriciu, care au sustinut ca au nevoie de timp sa-si pregateasca apararea. Omul de afaceri a fost reprezentat, la tribunal, de doi dintre avocatii sai, aceiasi care au participat si la audierile de Parchetul instantei suprem