Totusi, Dinu Patriciu nu-i un sut. Nu fusese prins taind posete in tramvaiul 5, ca procurorii sa-l vrea musai dupa gratii, de teama ca, anchetat liber, se va urca in autobuzul 331, sa buzunareasca si acolo calatorii. Nu e nici un talhar cu vreo cinci victime, care ar fi fost in libertate un pericol social. Asta nu inseamna ca Dinu Patriciu, doar pentru ca sustine ca-i nevinovat si conduce cel mai mare consortiu din Romania, trebuie automat crezut pe cuvant si exonerat.
Asupra afacerilor sale planeaza destule dubii, ca si asupra avantajelor de care s-a bucurat in raporturile cu statul, indiferent de culoarea Puterii. Abia s-a mai potolit scandalul cu intalnirea in trei din cabinetul premierului, cel putin inoportuna. De vreo trei ani, insa, Dinu Patriciu face poteca la Parchet, ai carui procurori e de presupus ca si-au inceput ancheta in baza unor indicii, daca nu si probe, clare si solide. Atat de solide, incat, dupa douazeci de audieri, sa fie in stare sa si emita la lumina zilei o cerere de arestare, iar nu tarziu, noaptea, cu vicii de fond si de procedura.
Dupa teatrul trecut, cand procurorii s-au mai facut de ras cu retinerea-arestarea-eliberarea lui Patriciu, anchetatorii recidiveaza. O data mai mult, prin balbaieli si demersuri neconvingatoare, daca nu si prin abuzuri, solemnitatea obligatorie a unui act de justitie devine un circ penibil, cu multe si melodramatice scene, care alunga de pe micile ecrane pana si telenovelele. Din pacate, in pofida unor declaratii ritoase si a unei reforme mereu data la reciclat, cam asta-i sistemul judiciar care vrea sa ia parte, in trente si cu deprinderi dambovitene, la concertul european.
