Conform logicii procurorului american care vrea sa aresteze bujiile masinii ce l-a ucis pe Teo Peter, nici un soldat yankeu care va impusca civili pe teritoriul Romaniei n-o sa pateasca nimic, fiindca inculpat va fi glontul care a iesit la plimbare prin gura tevii si eventual arma, vinovata de complicitate, care va risca si ea sase luni de inchisoare in rastel.
Fata de colegii lor americani, procurorii nostri par niste dulci copii pusi pe sotii, de vreme ce sint capabili sa-i dea un telefon fierbinte unui cetatean si sa-i cinte in receptor „Mai vino seara pe la noi, Ionele draga, ca vrem sa te arestam!".
Altoite pe un singur trunchi, cele doua scoli de gindire judiciara pot rodi un fruct nemaiintilnit pe tarabe, adica un soi de banana in care, daca o decojesti, descoperi un bulan de militian in locul miezului parfumat.
Asa cum, pe vremea lui nea Nicu, recoltele se adunau mai intii in hambarele Radioului si ale Televiziunii, urmind ca mai tirziu sa fie culese si de pe cimp, actele Justitiei romane se joaca mai intii la Telejurnal, pe dezbracatelea, cu buricul gol, urmind ca pe inserat sa se produca si un coitus interruptus, dar cu usile ogeacului zavorite.
Sint semne de adeverire ale acelei teorii paranormale ce sustine ca tensiunea acumulata de o populatie dependenta de carnea cruda care i se arunca de catre putere prin geamul televizorului poate declansa fel de fel de dezastre naturale.
Citeste articolul complet in Gandul

Fata de cole