Motto: "Cum sunt ce-am fost, voi fi ce sunt" (Nichifor Crainic)

Pentru fiecare dintre noi exista un anotimp preferat in care ne simtim cel mai bine. Pentru foarte multi, acest anotimp este primavara, cu toata simbolistica regenerarii naturii pe care o aduce. Pentru mine anotimpul preferat a fost si ramane toamna, cu calmul caldut, ca o boare de regret care totusi iti da o senzatie de implinire, o satisfactie a lucrului bine facut.

Si totusi, acum de abia astept sa vina primavara. Simt prea acut povara iernii care trece. Bucuria zapezilor imaculate, transformate in noroaiele orasului, cerul sticlos de gerul devenit obositor sau plafonul jos de nori de un cenusiu tern care induce o stare apasatoare, au devenit - printr-o monotona repetabilitate - greu de suportat.

Se induce o stare de nervozitate amplificata de inutilitati ridicate artificial la ranguri decisive. Parca se uita sensul lucrurilor in favoarea dominantei momentului.

Acum, cand bucuria albului imaculat se transforma in cenusiul iernii care trece, totul pare mai complicat si, de multe ori, nerezolvabil.

Politicul, devenit parte a vietii noastre cotidiene, este si el la fel de cenusiu. Totul pare cuprins de o complexitate greu de rezolvat.

Rupturi inevitabile s-au conturat, intre guvern si presedintie, intre guvern si parlament, intre putere si opozitie nu mai exista posibilitatea comunicarii prin argumente.

Fiecare pretinde, chiar dincolo de limitele absurdului, ca detine cheia adevarului absolut.

In ultimele zile de iarna totul este mai greu de suportat. Inghetul lipsei de comunicare, marasmul deciziilor pripite par ca nu vor mai trece niciodata.

Si toate se rasfrang asupra celor care, in fiecare dimineata, in noroaiele citadine sau pe desfundatele drumuri de tara, merg sa-si castige painea zilnica. E greu sa traiesti in aceasta iarna care nu mai vrea sa