O lume paralela, dar nu mai putin reala. Trenurile tarii sunt pline de oraseni care se intorc de la tara cu papornitele, de stu-denti, o lume intreaga... Tot ce are plaiul mioritic mai oriental, de la comert la discutii. Fotoreportaj: Karina Knapek Patru vagoane si o locomotiva Diesel. Trenul nostru si al vanzatorilor de integrame patate de ciocolata fara nume, scursa prin plasele carate de pe un peron pe altul al inghetatei Gari de Nord. Pietrosita, pazea, venim!
E luni, devreme, iar plecarea garniturii la ora scrisa pe bilet nu poate fi decat o veste buna, un inceput fericit de saptamana pentru ambalajele de eugenii si pungile de biscuiti, singurele semne de viata intr-un compartiment de calatori inca neobisnuiti cu iesirea din duminica. Desteptarea vine insa pe cai neasteptate: in tren, printre cetateni nevinovati, s-a infiltrat insusi CIVILUL. Se formeaza bisericute legate prin fire invizibile: navetistii relaxati, cu bilet sau abonament, si cei care au incercat sa faca economie. Supracontrolul are reguli noi. Nu se mai platesc amenzi, se cumpara bilete la pret mai mare decat la casa garii.
BOSQUITO. Trei dintre vagoane sunt etajate. De la primul cat al celui de-al doilea vagon, doi domni, unul mai batran, fumator inrait tradat de culoarea tenului si a dintilor, si altul mai tanar, postesc o sticluta de coniac si se intreaba al cui poate fi cainele ce asteapta, cuminte, pe podeaua gri-umeda, in fata WC-ului. Chiar asa, al cui ar putea fi? "In WC nu e nimeni", le striga celor doi un tip intors dintr-o expeditie lamuritoare pana la capatul compartimentului. Concluzia unanim acceptata: "S-o fi urcat singur". Complet impasibil, cainele nu se lasa tulburat de curiozitatea navetistilor, nu priveste pe nimeni, pare a medita la chestiuni de ordin metafizic. Mai putin intelectual, nasul, ca de aceea e nas, gaseste un nume patrupedului: "Ii Bosquito, cel
