Factură la preţ nou pentru gazul ars în ianuarie
Promisiunile făcute patronatului de la AZOMUREŞ de Ministerul Economiei privind menţinerea cel puţin pentru luna ianuarie a unui preţ la gazul metan identic cu cel din anul trecut nu au fost respectate. Adunarea Generală a Acţionarilor Romgaz a respins hotărârea prin care se menţinea acelaşi preţ, astfel că factura pentru luna ianuarie a ajuns la AZOMUREŞ cu noile preţuri care sunt, potrivit liderului sindical de pe platforma chimică, Maria Dăndărău, cu 15 euro mai mari la mia de metri cubi de gaz, comparativ cu 2005. În aceste condiţii, sindicaliştii cer reunirea în regim de urgenţă a subcomisiei de profil din cadrul Ministerului Economiei.
"Societatea noastră va fi în imposibilitatea de a mai funcţiona şi avem suspiciunea că, de fapt, nu se vrea să funcţioneze acest segment al economiei şi că există unele interese ca acest produs să se aducă din import", se arată în documentul înaintat de sindicatul "Alternativa 2002" de la AZO conducerii Federaţiei "Lazăr Edeleanu", căreia i se cere să demareze preparativele pentru întrunirea subcomisiei din Ministerul Economiei. În acelaşi document, sindicaliştii atrag atenţia şi asupra pierderilor suferite de AZOMUREŞ în cele mai bine de trei săptămâni în care a fost oprită furnizarea gazului metan din cauza temperaturilor scăzute, interval în care patronatul şi-a respectat obligaţiile financiare faţă de angajaţi fără a recurge la metoda şomajului tehnic. (C.D.)
Factură la preţ nou pentru gazul ars în ianuarie
Promisiunile făcute patronatului de la AZOMUREŞ de Ministerul Economiei privind menţinerea cel puţin pentru luna ianuarie a unui preţ la gazul metan identic cu cel din anul trecut nu au fost respectate. Adunarea Generală a Acţionarilor Romgaz a respins hotărârea prin care se menţinea acelaşi preţ, astfel că factura pentru luna ianuar