"... tot colhoznic ramasese, tot din topor, de ajunsese la facultate si inca mai manca macaroane cu mamaliga, paine cu tort si inghetata cu mujdei de usturoi."
Toni Partac si damigenele de aur
A fost odata ca niciodata, ca de n-ar fi, tot s-ar povesti, un baiet nacajat din Dumesti, pe numele lui Constantin Partac. Cand s-a nascut, ursitoarele taman veneau de la o cumetrie, de pe la Cotnari, si, cum erau aghezmuite bine, i-au pus sarmanului copchil, la cap, o sticla cu rachiu de drojdie, o damigeana cu vin negru si-o caldarusa cu moare de varza, ca leac de mahmureala.
Cand i-au taiat din mot, pe la un an, ai lui s-au bucurat si-au zis c-o sa ajunga om mare, caci Costachel paruse ca intinde mana inspre o carte de pe masa. Sarmanii n-au bagat de seama ca micul Partacel le aratase, de fapt, spre sticla cu trascau, proptita in mijlocul mesei, taman pe langa cartea ce-i bucurase asa de tare pe parinti.
Cand a crescut, Costache a ajuns sa-nvete la oras, si-asa a inteles ca "Constantin" nu e un nume bun de cucerit celebritatea. Drept pentru care si-a zis "Toni", chit ca-ntre cele doua nume era cam tot atata legatura ca-ntre ingrasamantul natural si portavionul USS Nimitz.
Boon... Acuma, sa nu credeti ca Toni, fost Costache, si-a lepadat, odata cu chelea veche, si glodul din ochinci. Saracul, tot colhoznic ramasese, tot din topor, de ajunsese la facultate si inca mai manca macaroane cu mamaliga, paine cu tort si inghetata cu mujdei de usturoi.
Acuma, mancatul - ca mancatul... dar Toni, purtand blastamul ursitoarelor, isi alesese ca lozinca o veche vorba din Dumesti: "Mancarea e fudulie, bautura-i temelie!". Asa ca, in lumina tulbure a acestei lozinci calauzitoare, Tonel s-a-nfratit cu paharul mai ceva ca codrul cu romanul. De-aici si pana la a se face ziarist n-a mai fost decat un pas.
Si uite-asa, mai band cu un
