Indraznesc sa va scriu despre o persoana pe care am cunoscut-o ca medic la o unitate de jandarmi din Bucuresti. Poate nu pare o poveste prea interesanta, dar experienta mea de viata si cea profesionala ma fac sa afirm ca este, totusi, deosebita.

Povestea vrea sa spuna ca uneori, alaturi de noi, in drumul nostru prin viata, ne intalnim cu oameni cu atitudini deosebite, pe care insa nu apucam sa le bagam in seama, cu oameni pe care nu avem timp sa ii apreciem si, mai ales, sa nu avem intuitia, rabdarea sau tactul sa le spunem acest lucru. Si timpul trece...

Nea Vasile dezinfectorul

sau despre un anume om

L-am vazut prima oara in curtea unitatii de jandarmi de la Baneasa, unde era prezent de la prima ora de munca. Arata ca o persoana parca fara varsta, intotdeauna imbracat in halat alb, apretat si calcat frumos. Era mereu respectuos, dar nu slugarnic.Intotdeauna saluta primul si parca te facea, fara sa te oblige, sa ii raspunzi. Era de multi ani integrat in peisajul unitatii.

A vazut multe serii de recruti cum paseau speriati in curte, ii urmarea cum vin cu teama la infirmeria unitatii, apasati de boli adevarate sau presupuse. A petrecut cu privirea pe militarii in termen cum plecau, "la liberare", acasa. Toti militarii in termen il cunosteau si stiau ca pot apela la el sa ii "dirijeze", sa nu greseasca, sa afle cum sa se poarte acolo. A fost mereu prezent la toate evenimentele ce au avut loc in unitate si cunostea personal pe toti locotenentii, care devenisera, in timp, colonei sau generali. Daca cineva avea nevoie de un furier, de un caraus, de un sprijin, de surubarit ceva, il chema pe Nea Vasile, care era eficient si rapid in ceea ce i se solicita.

Intotdeauna avea un sfat, o solutie pe care o sustinea cu argumentele lui si cu un entuziasm ce facea ca neincrederea celorlalti sa scada. Uneori, te facea sa fii increzat