C(RAMPE) Pe un obscur post de radio, peste care treceam intr-un oarecare treacat (sic!), am auzit, manifestandu-se in direct, o tanara copila de numai cinspe anisori care se plangea ca nu se poate lasa de fumat. C-a incercat diferite metode si ca n-a reusit. Ca pur si simplu s-a saturat de tentativele ei de abdicare de la fumat si ca ea se gandeste foarte serios sa renunte la lupta impotriva fumatului si sa devina fumator profesionist. Ca-si da seama de efectele negative pe care le are fumatul asupra biologiei ei, dar ca pur si simplu vointa n-o ajuta defel!
Nu stiu ce anume i-a deformat junei in discutie perceptia asupra realitatii in care-si duce zilele; nu stiu cum de nu realizeaza cat este de ilar un adolescent care se plange ca e viciat, in ochii unui public de varsta mai inaintata ca a lui, pentru care batalia cu fumatul a devenit o bomboana pe langa alte batalii pe care le-a dus in viata-i. O fi crescut aceasta fata mai mult cu nasul in televizor, mai mult cu nasul in filme, mai mult cu nasul in muzica hip-hop, mai mult cu nasul in muzica rock sau mai mult cu nasul in viata parintilor ei, pe care, volens-nolens, si-a luat-o de model? Sau poate panourile publicitare imense promovand diverse marci de tigari, care folosesc pentru asta tineri cool, adaptati trendului?
Ce anume poate face o fata de cincisprezece ani sa se planga intr-un spatiu public (fie el pe o frecventa oarecare), sa se miaune ca ea e o vicioasa care nu poate abdica de la viciul ei?
Malitioasa, am incercat sa fac o legatura cu spatiul mediatic in care creste tanara. Am vrut sa dau vina pe presa. Am vrut, cum ar veni, sa terfelesc presa in presa. N-am gasit destule argumente pentru care as putea invinui media (televizorul, in speta) pentru un copil viciat prematur, indeajuns de necopt incat sa nu-si dea seama de ridicolul in care singur se plaseaza.
Singura vinovata este,
