Mare sarbatoare la Teatrul "Cassandra".
Pentru cine nu stie, Teatrul "Cassandra" sau Teatrul studentilor (care se pregatesc sa devina actori) se afla in Bucurestiul vechi, pe langa strada Smardan, pe langa Teatrul de Comedie, pe langa Curtea Sticlarilor, pe langa strada Gabroveni... O zona plina de istorie, dar greu incercata de cutremure, demolari si neglijenta celor in drept sa o apere de la o moarte lenta. In cei 16 ani care au trecut de la Revolutie, edilii sefi ai orasului n-au facut decat mici "carpeli", in aceasta zona care ar fi trebuit restaurata cu grija, ca o bijuterie aparte, martora pretioasa a unui trecut de civilizatie cu care ne putem mandri chiar si la... Strasbourg.
Ei bine, in aceasta ambianta istorica, s-a petrecut un eveniment de exceptie, si anume, decernarea, in cadru solemn, a titlului de Doctor Honoris Causa, acordat, in sedinta extraordinara, de catre senatul Universitatii Nationale de Arta Teatrala si Cinematografica, d-nei Olga Tudorache si d-lui Ovidiu Drimba.
Cu aproape o ora mai devreme (invitatia era pentru orele 16), holul teatrului zumzaia de "lume buna". Mari oameni de teatru, dar si studenti la U.N.A.T.C., gazetari, critici, televiziuni... au sosit sa-i aplaude pe cei doi laureati. La deschiderea cortinei, pe scena s-au aflat chiar membrii senatului. Adica: rectorul Florin Zamfirescu, Laurentiu Damian, prorector, Cristina Nichitus si Gelu Colceag - decani, Dan Vasiliu - cancelar. Toti in tinuta academica.
Pentru Olga Tudorache, "clasicul" Laudatio a fost rostit de regizorul de teatru si film Alexa Visarion. Un discurs cald, doct, un veritabil portret in cuvinte al marii actrite. La fel de convingator a fost si filmul documentar la care am asistat, o pelicula alcatuita din fragmente apartinand unor filme ori unor spectacole de teatru in care a jucat Olga Tudorache, toate menite sa ne demonstreze multele, i