Adevarata dilema a Uniunii Europene, sustine Pat Cox, fost presedinte al Parlamentului European, iar actualmente presedintele Miscarii Europene Internationale, este criza legitimitatii clasei politice la nivel national, in unele dintre statele membre ale Uniunii, dar si incapacitatea acesteia de a-si moderniza societatea si economia, astfel incat sa se adapteze la lumea moderna.
Intr-un interviu acordat EurActiv, Cox a evocat cu insistenta nevoia de "valori in actiune", domeniu in care miscarea pe care o conduce poate juca un rol activ, nelimitandu-se de acum incolo doar la conferinte, seminarii. Facand aluzie la Franta, el sustine necesitatea ca anumite probleme sa fie rezolvate la nivelul statelor membre, inainte de a spera, in mod realist, la progrese in dosarul Constitutiei UE. Potrivit lui Cox, in tarile membre ale UE exista o accentuata tendinta de a tot dezbate sau chiar a subaprecia globalizarea, fara a se intelege ca ea nu este o optiune, ci o realitate. Pana cand societatile noastre europene si liderii lor nu-si vor fixa problemele pe care le au de rezolvat, in ciuda eternului optimism arborat de presedintele Comisiei Europene, nimeni altcineva nu le poate solutiona pentru ei, a spus Cox, subliniind ca clasa politica este cea care trebuie sa faca cel mai mult pentru "insanatosirea" societatilor lor, ceea ce poate crea oportunitati noi pentru ele, dar si pentru Europa.
El a atras atentia asupra existentei la nivel national a unui "melanj intre neoprotectionism si neonationalism". Exista, adauga el, "o line de reflectie" care a impiedicat dinamismul economic sa se exprime deplin in prea multe dintre economiile continentale.
Adevarata dilema a Uniunii Europene, sustine Pat Cox, fost presedinte al Parlamentului European, iar actualmente presedintele Miscarii Europene Internationale, este criza legitimitatii clasei politice la nivel national,