Biroul National de Conducere al PPCD, intrunit sambata la Timisoara, a aprobat un protocol de principiu privind comasarea cu Uniunea Crestin-Sociala, formatiune politica ce a intrat in Parlament pe listele PRM.
Forma finala a comasarii prin absorbtie va fi stabilita in data de 1 martie, la Biroul National de Conducere, cand se va lua o alta decizie cel putin ciudata de catre liderii crestin-democrati: discutarea dorintei senatorului independent de Caras-Severin, Ioan Talpes, care a demisionat din PSD, de a deveni membru al acestui partid.
Acceptarea celor doua puncte de pe ordinea de zi a intalnirii din 1 martie ar insemna ca PPCD va putea avea sase reprezentanti in Parlamentul Romaniei, prin cei cinci sindicalisti de la UCS si fostul consilier al lui Ion Iliescu.
Negocierile dintre crestin-democrati si UCS (fostul Bloc National Democrat), partid provenit din randurile Blocului National Sindical, dureaza de mai bine de un an. La alegerile din 2004, BND a intrat in Parlament cu cinci persoane, pe listele PRM.
In ceea ce-l priveste pe fostul sef al SIE, Ioan Talpes, acesta pare sa fie tot mai apropiat de presedintele PPCD, primarul din Timisoara, Gheorghe Ciuhandu.
Senatorul l-a insotit pe liderul crestin-democrat la vizita pe care acesta a intreprins-o in Germania, saptamana trecuta, si la discutiile avute cu cancelarul Angela Merkel si Helmuth Kohl. Cei doi au fost impreuna si la intalnirile cu reprezentanti ai Bundestag si ai Guvernului federal.
Sedinta de sambata a mai lamurit un aspect - acela al denumirii formatiunii cu ecouri mai puternice doar in Timis. Tergiversarea acordarii numelui de Partidul Popular Crestin-Democrat face ca toate comunicatele emise de acest partid sa poarte ambele variante de nume, si PPCD si PNTCD. Biroul National de Conducere al PPCD, intrunit sambata la Timisoara, a aprobat un protocol de princi