"Interventia BNR este singurul lucru care se intreprinde in masura in care Guvernul nu face practic nimic" In 2005, o combinatie nefericita intre politicile Guvernului si cele ale bancii centrale a dus nu numai la ratarea pricipalelor tinte (de inflatie si de crestere economica), dar si, mai grav, la accentuarea unor dezechilibre extrem de periculoase, atat prin amplitudine, cat si mai ales prin remanenta, mai precis prin imposibilitatea ca acestea sa fie reduse si neutralizate in curand.

In esenta, la o crestere de productivitate de doua-trei puncte procentuale, castigurile salariale in echivalent euro au crescut cu aproape 40%, ceea ce este decapitant pentru economie. Jumatate a rezultat din cresteri directe si indirecte (cota unica) de salarii si jumatate din aprecierea leului. Ambele reprezinta incendii in masura in care nu au acoperiri in cresteri de productivitate. Si sa nu ne miram ca, in timp ce productia abia a mai rasuflat - cea industriala chiar stagnand - iar exporturile au tot pierdut piete si pozitii, consumul a luat-o razna, indeosebi cel din import, ceea ce a condus la un dezechilibru extern nicicand cunoscut altadata.

In aceste conditii, Banca Nationala si-a inaugurat politicile din 2006, dand semnale ca dobanzile trebuie sa fie urcate, dupa ce se straduise din rasputeri sa le coboare, si a facut si primul pas intr-o atare directie, ridicand dobanda de interventie in piata de la 7,5% la 8,5%. Interventiile pe piata ale Bancii Nationale vor fi mai scumpe, urmand a costa banca centrala si mai substantial decat pana acum. Daca bancile comerciale o vor urma, creditul in economie va deveni in general mai scump si de presupus este ca se va restrange. Consumul, dar si investitiile se vor comprima. Si, ca urmare, cresterea economica va slabi.

Mai mult, Banca Nationala a marit cota rezervelor minime obligatorii in valuta ale bancilor co