Democratii au anuntat ca vor face tot posibilul ca statutul minoritatilor sa ajunga cat mai repede in plenul Camerei Deputatilor, insa isi mentin pozitia privind acest proiect de lege. Potrivit vicepresedintelui Cezar Preda, PD nu este de acord cu alte modificari aduse statutului, in afara celor deja negociate cu UDMR.
El a mentionat ca formatiunea sa este de acord cu "absolut toate prevederile care exista in legislatia actuala privind minoritatile, precum si cu chestiunile care, mai mult pe forma, au suferit modificari". "Ne-am oprit acolo unde se cerea acel Consiliu care sa aiba drept de veto, cu care PD nu a fost de acord. Lucrurile raman, din punctul nostru de vedere, asa", a subliniat Preda.
Potrivit deciziei luate ieri in Biroul Permanent National, parlamentarii democrati au primit sarcina sa faca toate demersurile necesare pentru ca proiectul de lege sa iasa cat mai repede din comisiile de specialitate si sa intre in dezbaterea plenului. Termenul final pentru ca cele trei comisii de specialitate din Camera Deputatilor (comisia pentru drepturile omului, comisia de invatamant si comisia juridica) sa redacteze un raport final a expirat pe 15 februarie. Intrucat in carul coalitiei divergentele dintre PD si UDMR nu au fost solutionate, este greu de crezut ca solutia de compromis va fi gasita in cadrul comisiilor.
Marko Bela declara zilele trecute ca problema statutului nu a fost abordata in nici una dintre intalnirile pe care liderii coalitiei le-au avut de la inceputul acestui an. El este convins insa ca, pana la urma "si aceasta problema va fi transata".
De nenumarate ori, UDMR le-a reprosat colegilor de guvernare ca, prin impiedicarea legii statutului, nu respecta protocolul coalitiei, in care se angajau sa sprijine un asemenea proiect."Din punctul nostru de vedere, avem obligatia sa elaboram acest statut, dar nu avem obligatia sa elabora