Filarmonica de Stat Târgu Mureş, va găzdui joi, 23 februarie, începând de la ora 19.00, un recital de pian susţinut de pianistul Bogany Gergely din Ungaria. În program sunt cuprinse, lieduri compuse de Chopin, Liszt, Sonata în do minor de Franz Schubert, precum şi Improvizaţiile pe cântece ţărăneşti maghiare ale lui Bartok Bela. Acestea din urmă constituie cea mai importantă serie de prelucrări instrumentale având ca sursă folclorul autentic al popoarelor Europei de Est. Fiecare din cele opt părţi din care este alcătuită lucrarea muzicală "Improvizaţii", are procedee componistice diferite, creându-se astfel efecte deosebite. Partea a şaptea, în special, a fost constituită prin prelucrarea unui cântec de leagăn din Ardeal, pentru ca în ultima parte, a opta, să apară în faţa iubitorilor muzicii clasice creaţia tipică, de mai târziu, a compozitorului. Bogany Gergely, pianistul care va susţine acest recital, este recunoscut ca fiind un pasionat interpret al muzicii lui Bartok Bela.
Eugenia KISS
Filarmonica de Stat Târgu Mureş, va găzdui joi, 23 februarie, începând de la ora 19.00, un recital de pian susţinut de pianistul Bogany Gergely din Ungaria. În program sunt cuprinse, lieduri compuse de Chopin, Liszt, Sonata în do minor de Franz Schubert, precum şi Improvizaţiile pe cântece ţărăneşti maghiare ale lui Bartok Bela. Acestea din urmă constituie cea mai importantă serie de prelucrări instrumentale având ca sursă folclorul autentic al popoarelor Europei de Est. Fiecare din cele opt părţi din care este alcătuită lucrarea muzicală "Improvizaţii", are procedee componistice diferite, creându-se astfel efecte deosebite. Partea a şaptea, în special, a fost constituită prin prelucrarea unui cântec de leagăn din Ardeal, pentru ca în ultima parte, a opta, să apară în faţa iubitorilor muzicii clasice creaţia tipică, de mai târziu, a compozitorului. Bogany Gergely, p