Am tot vazut nu stiu cate razboaie ale lumilor, intalniri de gradul unu, doi, trei. Pe ecrane. La care publicul se uita cu sufletul la gura. Cand acestea se muta in viata, atunci lucrurile se schimba. Noi, romanii, suntem martorii mai multor razboaie intre lumi, civilizatii diferite.
Unul, in lumea larga, unde musulmanii devasteaza si dau foc ambasadelor europene din cauza unor caricaturi ale lui Mahomed, publicate prin ziare. Nu suntem total straini de acest razboi: am avut si noi mineriadele, unde, tot asa, masele erau ridicate impotriva dreptului democratic al cetatenilor de a-l contesta pe noul tatuc si aparatul sau.
Dar chiar in timpul actualelor mineriade musulmane, avem si noi razboiul nostru, pe viata si pe moarte, intre doua moduri de a concepe viata politica si functia politica in stat.
Civilizatia in numele careia niste jurnalisti danezi si mai apoi alti europeni au considerat ca-l pot ironiza chiar pe profetul Islamului incearca sa demonstreze, prin metode specifice, politicienilor abuzivi de tipul Adrian Nastase ca democratia nu e, totusi, permisiunea de a calca orice legi si orice principii morale din momentul in care ai ajuns in varful piramidei politice.
Iar morala politica implementata de PSD, mai precis de FSN-ul initial, aceea in numele careia au fost chemati si minerii ca sa lupte impotriva steagurilor verzi pe pereti vazute de Ion Iliescu drept legionare, incearca sa reziste.
Ieri, procurorii au intrat in blocul de pe Zambaccian, dar in apartamentul dlui Nastase ba. In orice tara din Europa civilizata, un demnitar, chiar de rang inferior celui al lui A. Nastase, care ar fi ajuns in situatia de azi a acestuia, ar fi demisionat de mult, punandu-se la dispozitia justitiei, pentru a-si demonstra, daca nu nevinovatia, macar increderea in justitie.
Incredere pe care se presupune ca
