Ucraina datoreaza Turkmenistanului aproape 159 milioane de dolari pentru importurile de gaze naturale, informa ieri cotidianul turkmen "Neutralni Turkmenistan", criticand totodata atitudinea delegatiei ucrainene la negocierile bilaterale ce au avut loc la sfarsitul saptamanii trecute, la Ashabad, informeaza Mediafax. "Datoria Ucrainei pentru gazele naturale livrate de noi este de 158,9 milioane de dolari, din care 143,3 de milioane numai pentru anul 2005", afirma publicatia.
"Partea ucraineana nu a avut o atitudine constructiva si nu a luat masurile necesare pentru a rambursa datoria acumulata in urma livrarilor de gaz", adauga cotidianul, care i-a acuzat pe negociatorii ucraineni ca au incercat sa creeze "confuzie in privinta datoriei". O delegatie condusa de ministrul ucrainean al Energiei, Ivan Placikov, si de seful Naftogaz, Oleksi Ivcenko, s-a aflat la sfarsitul saptamanii trecute la Ashabad. "Pozitia neconstructiva a Naftogaz (...) face dificile negocierile privind perspectiva cooperarii in domeniul gazului intre Turkmenistan si Ucraina pentru 2007 si perioada urmatoare", conchide "Neutralni Turkmenistan".
Ashabadul anuntase zilele trecute ca doreste sa mareasca, incepand din toamna, pretul gazului pana la 100 de dolari pe mia de metri cubi, punand in pericol acordul care a dus, la sfarsitul lunii ianuarie, la incheierea conflictului dintre Ucraina si Rusia. Conform compromisului, Rusia va exporta catre Ucraina, in urmatorii cinci ani, un amestec de gaz rusesc si din Asia Centrala (in principal turkmen) la un pret fix de 95 de dolari pe mia de metri cubi, insa partea rusa a avertizat ca acordul ar putea fi rediscutat in cazul unei cresteri a pretului gazului turkmen.
Ucraina datoreaza Turkmenistanului aproape 159 milioane de dolari pentru importurile de gaze naturale, informa ieri cotidianul turkmen "Neutralni Turkmenistan", criticand totodata