Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scutirea de TVA favorizează doar construcţiile de locuinţe noi

Publicat in Adevarul, marți 21 februarie 2006 ·

nu se aşteaptă ca preţul apartamentelor vechi să scadă. "O eventuală micşorare a preţului apartamentelor ţine de raportul dintre cerere şi ofertă. Chiar dacă, teoretic, locuinţa devine nu se aşteaptă ca preţul apartamentelor vechi să scadă.

"O eventuală micşorare a preţului apartamentelor ţine de raportul dintre cerere şi ofertă. Chiar dacă, teoretic, locuinţa devine mai ieftină cu o cincime din valoarea ei, nu înseamnă că vânzătorul va renunţa la posibilul câştig", ne-a declarat Emil Giurgiu, preşedintele Camerei de Comerţ Imobiliar din România (CCIR).

Construcţiile noi, favoritele proiectului

Proiectul legii privind TVA mai precizează că scutirea nu se aplică în cazul livrării unei construcţii noi, a unei părţi a acesteia sau a unui teren construibil dacă este efectuată de o persoană impozabilă care şi-a exercitat sau ar fi avut dreptul de deducere. Locuinţa este considerată nouă până la data de 31 decembrie a celui de-al doilea an după momentul construirii. Practic, cine vinde o locuinţă nouă în această situaţie nu face economia de 19%, scutirea fiind aplicabilă după acest termen. În această situaţie, legea îi va favoriza pe investitorii în proiecte noi, pentru care afacerea va deveni mai rentabilă. Marin Cristea, directorul general al Asociaţiei Române a Antreprenorilor în Construcţii (ARACO), spune că, "teoretic, investitorii, dar şi beneficiarii vor fi încurajaţi să facă şi eventuale reduceri, măcar cu 19%".

Scenariul scăderii preţurilor în UE nu e obligatoriu

Preşedintele CCIR ia în calcul şi o eventuală creştere a interesului străinilor pentru domeniul imobiliar românesc. "În aceste condiţii, preţurile vor fi dictate de regulile din spaţiul european", spune Emil Giurgiu. El atrage atenţia că nu este obligatoriu ca preţurile la locuinţe şi terenuri să scadă, aşa cum s-a întâmplat în Polonia, Cehia şi Ungaria odată cu integrarea. "

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Crin Antonescu a dat o declaraţie la Securitate, în 1988, despre un prieten care a încercat să fugă din ţară / CNSAS a transmis că nu a fost colaborator / Antonescu: Am fost o victimă a Securităţii, nicidecum un colaborator - DOCUMENT / VIDEO

News.ro acum 9 ore
Candidatul Coaliţiei la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, face, marţi după-amiază, declaraţii de presă, după ce Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a transmis că, în 1988, a dat o declaraţie la Securitate despre

A fost arestat al cincilea suspect în cazul furtului Coifului de aur de la Coţofeneşti şi al altor obiecte din patrimoniul naţional al României/ Poliţiştii olandezi au făcut o percheziţie la locuinţa bărbatului

News.ro acum 12 ore
Al cincilea suspect în cazul furtului Coifului de aur de la Coţofeneşti şi al altor obiecte de tezaur care fac parte din patrimoniul naţional al României a fost arestat marţi dimineaţă, în locuinţa sa din Alkmaar. Potrivit poliţiştilor olandezi, obi

Biroul Electoral Central anunţă că a dispus, în perioada 4-12 aprilie, eliminarea de pe marile platforme online a 609 materiale publicitare politice cu conţinut ilegal / 149 dintre acestea erau postate de persoane fizice

News.ro acum 7 ore
Biroul Electoral Central (BEC) anunţă, marţi seară, că a dispus, în perioada 4-12 aprilie, eliminarea de pe marile platforme online a 609 materiale publicitare politice cu conţinut ilegal. 149 dintre acestea erau postate de persoane fizice, restul f

Emisiunile zilei de miercuri, 16 aprilie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 6 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Video Mașină de poliție implicată în accident într-o intersecție din Alba Iulia. Două persoane au fost transportate la spital

Adevarul acum 4 ore
O autospecială de poliţie a fost implicată, marţi seară, într-un accident rutier în municipiul Alba Iulia. Două persoane au fost rănite, fiind transportate la spital.

Știri România Un copil de 2 ani a supraviețuit miraculos după ce a căzut de la etajul 7!

Ziua Constanta acum 12 ore
Scene de coșmar în Sectorul 6 al Capitalei, unde un copil de doi ani a căzut de la etajul 7. Mama acestuia a sunat disperată la 112. Astăzi, 15 aprilie 2025, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 25 Pol

Escrocherie în numele ANAF. Nu deschideţi aceste emailuri!

Botosani News acum 8 ore
ANAF îi avertizează pe contribuabili în legătură cu o nouă escrocherie, în care, în numele instituţiei, oamenii sunt informaţi că au dreptul la rambursarea unor sume de bani şi puşi să acceseze anumite linkuri din aşa-zisa înştiinţare. Agenţia Naţio

Volodimir Zelenski cere ca legea marţială şi mobilizarea generală să fie prelungite până în august

News.ro acum 8 ore
Ucraina nu pare să se aştepte la o încetare a ostilităţilor prea curând, în ciuda cuvintelor optimiste ale emisarului american Steve Witkoff, care s-a întâlnit vineri cu Vladimir Putin la Moscova. Preşedintele Volodimir Zelenski a depus marţi în Rad

Gabriela Ruse s-a calificat în sferturi la dublu, la turneul de la Rouen

News.ro acum 6 ore
Perechea Gabriela Ruse/Bernarda Pera (România/SUA) s-a calificat, marţi, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului WTA250 de la Rouen (Franţa). Ruse şi Pera au trecut în primul tur de perechea Eden Silva/Kimberley Zimmermann (

Vremea

București
acum

mie.

7°/28°
joi

9°/22°
vin.

9°/21°
sâm.

10°/20°
Iasi
acum

12°
mie.

11°/23°
joi

10°/22°
vin.

11°/22°
sâm.

9°/20°
Constanta
acum

mie.

7°/17°
joi

9°/13°
vin.

9°/12°
sâm.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

10°/27°
joi

12°/25°
vin.

12°/23°
sâm.

12°/17°
Timisoara
acum

mie.

9°/24°
joi

13°/27°
vin.

13°/19°
sâm.

12°/19°