Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piata mondiala a petrolului este supraalimentata

Publicat in Curierul, marți 21 februarie 2006 ·

In ciuda faptului ca pe piata petroliera cotatiile barilului de titei se mentin la cote extrem de inalte, care se misca in jurul unor valori de peste 60 de dolari, ministrul qatariot al petrolului, Abdullah bin Hamad al-Attiyah, considera ca, totusi, la acest nivel avem de-a face cu un excedent de petrol, transmite Reuters.

"Cred ca pietele internationale sunt supraalimentate in acest moment. Preturile titeiului scad, ceea ce inseamna ca nu exista intreruperi in alimentare", a spus Al-Attiyah. Explicatia acestui fenomen consta, in parte, in faptul ca marii consumatori mondiali, Statele Unite ale Americii si Europa, si-au refacut stocurile puternic afectate anul trecut de uraganele ce au devastat SUA.

Organizatia tarilor exportatoare de petrol (OPEC) ramane insa extrem de reticenta in aceasta chestiune si anunta ca daca se vor impune unele schimbari de politica, acestea nu vor fi luate decat dupa intalnirea ce va avea loc in luna martie. In paralel, Nigeria, care se afla la presedintia Organizatiei tarilor exportatoare de petrol a aratat ca este inca mult prea devreme sa se pronunte in ceea ce priveste masurile pe care cartelul ar trebui sa le adopte.

De la sfarsitul lunii ianuarie pretul petrolului a intrat pe o panta descendenta, cunoscand o scadere de aproximativ 15% pana in prezent. Doar la sfarsitul saptamanii trecute tendinta descendenta a fost rupta de violentele din Nigeria, care au ridicat din nou cursul la peste 60 de dolari barilul.

Fata de conflictul iscat in jurul proiectului nuclear iranian, Al-Attiyah a precizat ca nu este ingrijorat ca o eventuala intensificare a tensiunilor dintre Iran si tarile occidentale ar putea determina sistarea livrarilor de petrol de la Teheran, in semn de protest. "Nu suntem ingrijorati, inca, si nici nu cred ca trebuie sa fim", a spus Al-Attiyah.

In ceea ce priveste anuntul presedintelui america

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump cere Curţii Supreme să nu se pronunţe încă asupra legii care ar putea interzice TikTok, pentru a-i da răgaz să negocieze el cu compania

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ales Donald Trump a cerut Curţii Supreme a SUA să amâne pronunţarea asupra unei legi care ar interzice populara aplicaţie de social media TikTok sau ar forţa vânzarea acesteia, susţinând că ar trebui să i se dea timp, după preluarea man

Prăbuşirea avionului Azerbaidjan Airlines în Kazahstan - Reuters - Supravieţuitorii spun că au auzit bubuituri înainte ca avionul să se prăbuşească

News.ro acum o ora
Doi pasageri şi un membru al echipajului avionului Azerbaidjan Airlines care s-a prăbuşit în Kazahstan au declarat pentru Reuters că au auzit cel puţin o bubuitură puternică în timp ce avionul se apropia de destinaţia sa iniţială, Groznîi, în sudul

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 8 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Momentul în care jandarmii îl dezarmează pe un bărbat agresiv, care amenința trecătorii cu un cuțit pe stradă, în Râmnicu Vâlcea VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Un bărbat agresiv, care îi ameninţa pe trecători cu un cuţit şi cu o şurubelniţă, a fost dezarmat, înainte de produce o tragedie, de jandarmii vâlceni vineri, 27 decembrie. Individul a fost dus la spital, pentru a fi evaluat din punct de vedere medi

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum 6 ore
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 10 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Casa Albă: Trupele nord-coreene suferă pierderi masive pe frontul din Ucraina

News.ro acum 2 ore
Forţele nord-coreene se confruntă cu pierderi masive pe frontul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, numai în ultima săptămână o mie de soldaţi fiind ucişi sau răniţi în regiunea Kursk din Rusia, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Casei Albe

Decizie pentru proprietarii de mașini pe benzină și motorină. Se taxează în plus de la 1 ianuarie 2025

Capital acum o ora
Șoferii din România care au mașini tradiționale, adică cele pe benzină sau diesel, au parte de vești proaste. De la 1 ianuarie 2025, acești carburanți vor fi mai scumpi. Cât va costa litrul?

Furtună în tabăra lui Trump! Declarațiile lui Elon Musk și Ramaswamy provoacă o ruptură majoră în coaliția MAGA

Ziare.com acum 17 minute
Disputa asupra imigrației înalt calificate creează tensiuni în echipa lui Donald Trump. Controversele au izbucnit după ce doi dintre consilierii săi, Elon Musk și Vivek Ramaswamy, au făcut declarații publice care susțin relaxarea vizelor pentru anga

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 13 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

0°/3°
dum.

1°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/6°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

3°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-4°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°
mar.

0°/6°