Fregate din larguri
Tot întorcând clepsidra, frate
Curge acelaşi timp la fel;
O, numai vieţile furate
Curg fals prin tainicul inel!
Nici nu mai ştii câte carate
Mai poartă sufletul în el...
Tot întorcând clepsidra, frate
Curge acelaşi timp la fel.
în portul sorţii singurate
Te-nvârte-acelaşi carusel
Din larguri poposesc fregate
Pe ţărmu-acela paralel
Când întorcând, clepsidra, frate...
Timp întors
în mişcarea unei clipe
Umbrele mai ies din sine
Când va fi să se risipe
Aur din clepsidre pline
Un alt joc să înfiripe
Trecerile noastre line
în mişcarea unei clipe
Umbrele ieşind din sine
Mult închise într-un ghimpe
Fantazări de scrum străine
Surd mocnesc - mări sub nisipe -
Timp ascuns întors cu mine
în mişcarea unei clipe...
Visez păduri
Visez păduri în care să m-afund
Ca-ntr-o iubire mare, de jertfire
Să pot uita de mine şi de fire
Să pot dormi în linişte, profund...
Şi să mă pierd total ca-ntr-o neştire
S-ajung cumva la soare, pe un prund...
Visez păduri în care să m-afund
Ca-ntr-o iubire mare, de jertfire...
Să nu mai am de cine să m-ascund
Să pot să fiu în voie împlinire
Să nu mi se mai pară nălucire
Chiar gândul meu de pace şi rotund.
Visez păduri în care să m-afund...
Trist cavaler rătăcitor
Ce departe şi ce stingher
Sufletul meu fără de tine!
Şi lunecă noaptea din cer
Cu toate stelele străine...
Şi parcă mă cuprinde-un ger
Cumplitul vânt printre ruine
Când depărtat şi când stingher
E sufletul meu fără