De data asta, la pomul lăudat merită să mergi cu un sac mare, pentru că fiecare va găsi cu ce să-l umple. N-au rămas prea multe documente în legătură cu Pomul Verde, primul teatru de limba idiş din lume, înfiinţat de Avram Goldfaden la Iaşi, în 1878. Sunt puţine documente directe care să ateste contribuţia concretă a lui Goldfaden. Aşa cum se întâmplă în teatru, omul care însufleţeşte nu e prea preocupat de drepturile de autor. Şi poate că tocmai pentru că sunt puţine atestări, viaţa copleşeşte filmul documentar Moştenirea lui Goldfaden.

Cu profesionalism şi artă a povestirii - atât de aleatorii în filmul documentar - Manase Radnev (scenariul) şi Radu Gabrea (regia) s-au implicat în dialogul dintre memoria veşnic datoare realităţii şi realitatea care se justifică prin memorie. Filmul a fost produs de Total TV cu sprijinul Ministerului Culturii din România. Din puţinul care s-a păstrat autorii acestui film încântător şi profund în acelaşi timp, trec dincolo de document şi dau o imagine despre viaţa moştenirii lui Goldfaden. E încântător pentru că aproape toţi interlocutorii evocă istoria ca şi cum ar vorbi despre propria lor viaţă, Goldfaden e un om care tocmai a închis uşa, tocmai a adus un text, tocmai a fredonat un cântec şi s-a dus să se vadă cu cineva şi se reîntoarce imediat, preocupat de ce o să fie mâine, nu peste un secol; o actriţă extraordinar de frumoasă, vorbeşte despre Goldfaden ca despre un iubit. Regizori, istorici ai teatrului sunt interesaţi de Iaşiul acelor vremi, de comunitatea evreiască, de relaţiile ei cu majoritatea românească, depăşind retorica prejudecăţilor şi a locurilor comune.

Filmul e profund pentru că în accepţia autorilor filmului teatrul nu se reduce la un şir de reprezentanţii pe scenă, el este o sinteză a identităţii culturale, un mijloc folosit de comunitate pentru a se exprima şi de animatorii scenei pen