Dumnezeu e pedeserist!". Era prin ’96 cind un lider PDSR, Vasile Vacaru, astazi repauzat intru’ Domnul, lansa aceasta zicere care a facut cariera.
Atunci, partidul suferea de priapism: nu cunoscuse inca nici o infringere la vot, controla administratia pina la ultima stampila, ajunsese la un sfert de milion de membri, tinuse un congres-mamut in Sala Palatului amintind pina la lacrimi de Congresul paispe al PCR si se pregatea sa intre in alegeri cu toata forta si cu toata ticalosia de care se simtea in stare. Stim ce s-a intimplat apoi.
De citeva zile, se fac tot mai des auzite ziceri precum „PD este cel mai puternic partid din tara" sau „PD este principala forta politica a tarii". Nu stim foarte bine pe ce se bazeaza cei care le rostesc, insa acest fapt le tradeaza un complex si o prejudecata
Complexul vine din ceea ce a fost PD de la infiintare si pina deunazi.
Nascut din ruperea FSN-ului in 1992 si incapabil sa-si atraga prea multi adepti din sfera de seductie a lui Ion Iliescu, PD a jucat tot timpul in liga juniorilor din punctul de vedere al reprezentarii parlamentare: un partid mic si galagios, simpatic si periculos, gata oricind sa loveasca sub centura doar ca sa i se vada mai bine fata.
Trebuie sa fi udat multe perne noaptea ori de cite ori partenerii sau adversarii sai mai masivi, precum PSD, PNL sau chiar PRM, il trimiteau sa-si numere procentele. Acum i se pare ca-si ia revansa.
Prejudecata e nascuta din istoria mai veche a partidului, de la FSN, daca nu cumva chiar din PCR, si e ilustrata prin apetitul de a fi mai degraba un partid de mase decit un partid de elite. Partidul de mase e cel care isi recruteaza cit mai multi membri, fara ca acestia sa fie neaparat adepti ai doctrinei.
Asta ii confera un anume volant de siguranta, un corp de alegatori pe care poate conta atit la alegeri
