Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Regim preferential sa fie, dar sa merite!

Publicat in Vocea Brailei, miercuri 22 februarie 2006 ·

Regimul preferential, pe care au gasit oportun parlamentarii nostri sa si-l acorde, a iscat in rindul opiniei publice un curent "usor isterizat", dupa cum s-a exprimat deputatul liberal Crin Antonescu. O exprimare nefericita, as numi-o, mai ales datorita stilului zeflemitor prin care a aruncat vorbele, a caror tinta sint de fapt "istericii" de alegatori. De altfel, Antonescu a inceput sa imprumute cam mult din stilul lui Nastase, in ultima perioada. Ma refer la o doza de aroganta care nu-i va face bine nici lui, nici PNL-ului, indiferent de "aripa". Daca din partea PNL, prin gura intens - mediatizatului Antonescu avem parte de ironii, de la PD primim demagogie cu carul. Asadar, parlamentarii PD au fluturat in grup miinile pe sus cind s-a ajuns la votul final, ca apoi sa ne vinda aberatia, anticonstitutionala de altfel, ca vor presa Guvernul sa adopte o Ordonanta de Urgenta care sa-i dea in cap unei legi organice. In caz contrar, ameninta democratii lui Basescu, vor apela la sprijinul populatiei. Ca sa vezi!

Din tot acest circ altceva as dori sa subliniez. Nu cred ca populatia Romaniei ar avea ceva impotriva ca reprezentantii uneia dintre cele mai importante puteri ale statului - Puterea Legislativa - sa aiba un statut privilegiat daca, insa, ar fi indeplinite CUMULATIV macar doua cerinte. 1. Test psihologic - proba eliminatorie - pentru cei care-si depun candidatura. 2. Accederea in functia de parlamentar sa se faca prin vot uninominal si nu pe liste, intocmite, de regula, dupa cit de solida a fost cotizatia "aspirantului" in conturile partidului. In felul acesta am fi siguri macar de doua chestiuni: ca n-ajung in Parlament toti nebunii, iar cei care ajung - buni sau rai - au primit votul direct al alegatorilor. Cu alte cuvinte, ni-i vom asuma ca fiind, intr-adevar, ai nostri si, in plus, alesii vor intelege ca daca nu dovedesc responsabilitate in Parlamen

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Meciul Ol. Lyon-FCSB: Adrian Şut – S-a văzut diferenţa de calitate pe care o au! Dar sunt mândru de colegii mei

News.ro acum 6 ore
Adrian Şut, căpitanul echipei FCSB, se gândeşte la titlul pe care formaţia sa îşi doreşte să îl câştige anul acesta, iar la anul poate vine şi o calificare în Liga Campionilor. „Am întâlnit un adversar dificil cu calitate, şi dacă faci greşeli atunc

Licitaţii publice - 14 martie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Oraşul Ghimbav Judeţul Braşov Nr. 5060/04.03.2025 ANUNŢ privind vânzarea prin licitaţie publică a unor imobile-terenuri aparţinând domeniului privat al Oraşului Ghimbav, înscrise în CF n

Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte că l-a susţinut pentru șefia NATO, funcție la care a candidat și Iohannis: „A mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele SUA Donald Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte, pe care l-a primit joi la Casa Albă, că l-a susţinut pentru funcţia de secretar general al NATO, menționând că „a mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”. Unicul contracandidat al l

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 11 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum 10 ore
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 12 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Informații false răspândite online cum că România se pregătește de război. Cum explică Guvernul documentul care s-a răspândit pe internet

HotNews acum 12 ore
O poză cu un document în care se face referire la „întocmirea Proiectului bugetului pentru război” s-a răspândit masin pe rețelele sociale în ultimele ore, însă Guvernul atrage atenția că este vorba despre o informație falsă și explică ce reprezintă

Românii sunt avertizați de MAE să fie atenți când ajung în Italia. Zonele în care sunt așteptate ploi abundente, furtuni puternice și inundații

Ziare.com acum 8 ore
Cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană sunt informați de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) că, în conformitate cu datele meteorologice disponibile la nivelul autorităților locale, teritor

Trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupție din Parlamentul European. Reacțiile celor vizați

Ziare.com acum 8 ore
Numele a trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupţie din Parlamentul European, care vizează practicile lobby-iştilor de la Bruxelles ai grupul chinez de telecomunicaţii Huawei. Aceștia ar fi Cristian Buşoi, Daniel Buda şi Tudor C

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/21°
lun.

4°/11°
Iasi
acum

14°
vin.

14°/22°
sâm.

12°/23°
dum.

5°/11°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/18°
lun.

4°/9°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/14°
lun.

-1°/8°
Timisoara
acum

vin.

9°/19°
sâm.

12°/22°
dum.

8°/13°
lun.

-0°/8°