Draga Mircea,
Cred ca ne cunoastem de sapte sau opt ani. Ai fost, intr-o vreme, unul dintre preferatii mei intr-ale comentariului politic cu nuante civice, caruia ii solicitam, pe vremea cind lucram la BBC, puncte de vedere si pe care il invitam in talk-show-uri. imi amintesc ce bucurie enorma aveai la inceputul anului 2000, cind, datorita tie, putea aparea, la Polirom, volumul de corespondenta inedita dintre Mihai Eminescu si Veronica Micle, intitulat Dulcea mea Doamna/ Eminul meu iubit. Tu ai reusit sa o convingi pe Christina Zarifopol-Illias sa aduca aceste scrisori acasa, dupa un periplu pe doua continente, si te-ai ocupat ca scrisorile sa fie redactate impecabil. imi amintesc si cum s-a construit acel volum, Romania: la fundul gramezii. Polemici, controverse, pamflete, inchegat in jurul celebrului articol scris de Tony Judt, care a fost tradus in Romania si a declansat o aprinsa dezbatere, tot datorita tie.
Ti-am citit, de multe ori cu sufletul la gura, cele trei volume de dialoguri cu Vladimir Tismaneanu, Balul mascat (1996), incet, spre Europa (2000) si Schelete in dulap (2004), aparute intotdeauna inaintea alegerilor, ca incercari de clarificare a lumii politice romanesti. Ti-am citit si un alt volum de convorbiri, realizat cu Nicolae Manolescu, Scutul lui Perseu, pe care l-ai publicat la Editura Curtea Veche.
De un an de zile esti vicepresedinte al Institutului Cultural Roman si tot de un an incerc sa inteleg ce ti se intimpla. Ai inceput cu textul Oierii mintii, publicat acum un an in Romania literara, un atac impotriva intelectualilor romani din America. Am intervenit atunci cu un text intitulat Nervii domnului Mihaies. Dar mirarea n-a fost suficienta acum un an; de trei saptamini te citesc in Romania literara si in Cotidianul, intrebindu-ma, iarasi, ce ti se intimpla.
De trei saptamini, curg atacurile tale impotriv
