Fostul ministru al transporturilor este acuzat ca ar fi primit spaga 3,5 miliarde de lei.
Fostul ministru al transporturilor Miron Mitrea este acuzat de luare de mita si obtinere de foloase necuvenite, in dosarul "Zambaccian". Invinuirile au fost facute publice chiar de catre secretarul general al PSD, care, la randul sau, le-a aflat ieri-dimineata de la procurorii Departamentului National Anticoruptie.
Mitrea s-a prezentat la DNA la ora 10.00 si a plecat dupa aproximativ doua ore. "Acuzatiile se refera la o lucrare pe care a executat-o o firma din grupul lui Sergiu Sechelariu la casa mamei mele din Baneasa", a declarat Mitrea. El a precizat ca este vorba despre o lucrare in valoare totala de 3,5 miliarde de lei, executata in 2001 de firma Vertcon SA.
Secretarul general al PSD a abordat o strategie diferita de cea a lui Adrian Nastase in relatia cu anchetatorii. Dupa ce a aflat de ce anume este invinuit, el a fost de acord sa dea pe loc o declaratie scrisa si sa raspunda unui interogatoriu pregatit de anchetatori. Spre deosebire de colegul sau de partid si de dosar, Mitrea nu considera ca impotriva lui s-ar fi declansat o ancheta "la ordin politic".
"Nu am simtit altceva decat o ancheta normala. Procurorii au descoperit o lucrare si o cerceteaza, ceea ce mi se pare normal. Nu cred ca cineva a dat declaratii impotriva mea la DNA. Pur si simplu, prostia pe care am facut-o, aceea de a alege o firma a lui Sergiu Sechelariu pentru aceasta lucrare, m-a introdus in acest caz. Platesc aceasta prostie din punct de vedere mediatic si moral. Din punct de vedere legal, nu am nimic sa-mi reprosez", a explicat Mitrea.
Sigur pe el, Mitrea si-a terminat pledoaria in fata ziaristilor precizand ca nu are de gand sa se autosuspende din functiile pe care le ocupa in prezent, iar daca impotriva lui va aparea o acuzatie serioasa, va demisiona pur si simplu.