O mai veche tema a revenit acum in discutie : ce impozite sa aplicam atunci cand avem de-a face cu o avere care nu poate fi justificata. E o tema cu lipici la popor. Multi oameni vad in aparitia unei legi care sa mai recupereze ceva din ce s-a furat un act de dreptate.
Discutia e in toi: sa punem impozit de 16%, ca si cum ar fi agonisit din salariu? Ba nu, zice altul, 50, sa se simta! Nici 90% nu este un procentaj de lepadat, mai ales ca vorbim de averi furate, sau, ma rog, prezumam ca au fost furate.
Dupa parerea mea, cu riscul de a-i dezamagi pe unii, o astfel de lege mi se pare inaplicabila. Sa incercam sa ne imaginam cum s-ar putea aplica o astfel de lege a ilicitului.
Consideram ca avem de-a face cu un bugetar care a avut toata viata leafa de la stat, in schimb casele, masinile si conturile i-au crescut ca Fat-Frumos.
Ce facem, il punem sa ne arate toti fluturasii de salariu si toate bonurile pentru cele agonisite? Daca am avea de-a face cu un politician nesuferit am fi tentati sa spunem ca asa ar trebui sa facem, sa-i numaram ouale pana la a cincea generatie. Un principiu fundamental de drept spune ca averea are un caracter licit prezumat.
Altfel spus, nimeni nu trebuie sa demonstreze ca NU a furat, ci organele statului trebuie sa dovedeasca furtul. Ceea ce ar putea constitui un fel de "persecutie pozitiva", ca sa zic asa, adica un fel de "macar sa-l chinuim, fir-ar mama lui", in cazul unor personaje vadit necinstite, s-ar intoarce si impotriva multor oameni cinstiti, dar nu prea iubiti de vecini.
Sa admitem ca avem de-a face cu un personaj necinstit si ceea ce poate dovedi el ca venituri este departe de averea acumulata. Las la o parte faptul ca vom putea vorbi doar de partea vizibila a averii, case si masini, pe cand conturile din Elvetia vor ramane discret in umbra, chiar daca acolo s-ar
