La fel ca orice angajator, şi Bin Laden, liderul organizaţiei teroriste Al-Qaeda, le asigură colaboratorilor săi salarii, prime, alocaţii pentru copii şi alte cheltuieli. După cum informează cotidianul german Bild, toţi membrii Al-Qaeda semnează la angajare obişnuitele contracte de muncă. Trupele americane din Afghanistan au descoperit astfel de documente, date acum publicităţii de Ministerul american al Apărării. La angajare, candidaţii trebuie să îndeplinească o serie de condiţii imperios necesare: sănătate fizică, să respecte ordinele, să fie discreţi să fie devotaţi Războiului Sfânt, Jihad.Ca orice angajat, şi teroriştii au un salariu lunar, care se ridică la 1000 de rupii pakistaneze, echivalentul a 15 euro, pentru celibatari, şi 97,50 euro pentru căsătoriţi. În plus, pentru fiecare copil din familie, membrii Al Qaeda mai primesc 4,50 euro, şi pentru fiecare soţie câte 10,50 euro. Anual, salariul se majorează cu un indice de inflaţie de zece la sută. În plus, tratamentele medicale sunt asigurate gratuit. În cazul în care "angajaţii" nu mai sunt capabili să îşi îndeplinească "sarcinile de servicii", organizaţia le asigură un curs de formare pentru o altă profesie. Ca orice angajat, şi membrii Al-Qaeda au dreptul la concediu. Luptătorii căsătoriţi au şapte zile libere pe săptămână, în timp ce celibatarii doar cinci zile. În acelaşi timp, teroriştii cu familie primesc la fiecare doi ani bilete gratuite de avion, în timp ce burlacii anulai. Biletele nefolosite nu pot fi "schimbate" pe bani, ci pe "pelerinaje". În acelaşi timp, chiriile de până la 150 de euro sunt achitate din fondurile organizaţiei. Al Qaeda oferă şi avansuri de până la 300 de euro pentru cumpărarea de mobilă. În cazul excluderii din organizaţie, mobila intră în proprietatea organizaţiei.
(Click News)
La fel ca orice angajator, şi Bin Laden, liderul organizaţiei teroriste Al-Qaeda, le