Luna februarie era considerată pe vremea bunicilor noştri lună de primăvară, iar ziua de 24 era începutul anului agricol, momentul în care natura se trezeşte, iar oamenii intră şi ei în rezonanţă cu ea.
Divinitate mitologică similară lui Cupidon, Dragobete este considerat a fi un bărbat chipeş şi iubăreţ nevoie mare. Nu blând ca Sfântul Valentin, ci năvalnic. El era la daci zeul care, ca un "naş cosmic", oficia în cer, la începutul primăverii nunta tuturor animalelor. De Dragobete, fetele şi băieţii se întâlnesc pentru ca iubirea lor să ţină tot anul, precum a păsărilor ce se "logodesc" în această zi.
Dragobetele săruta fetele!
Credinţa populară românească spune că cei care participă la Dragobete vor fi feriţi de boli tot anul. "Acum suntem bătrâni, iar tinerii sărbătoresc altceva. Da, pe vremea când eram noi tineri, în dimineaţa de Dragobete, îmbrăcaţi în hainele de duminică, toţi tinerii din sat se întâlneau în centrul satului sau în faţa bisericii şi porneam, cântând, către pădure sau prin lunci în căutarea ghioceilor şi a altor plante miraculoase, folosite pentru descântece de dragoste", povesteşte Victoria Florea, de 64 de ani din Şăulia de Câmpie.
Eu îmi aduc aminte cu plăcere de Sărbătoare Dragobetelui. Au trecut ani mulţi de-atunci. Acum nu se mai sărbătoreşte ca atunci. Atunci, toţi tinerii satului, ne strângeam în jurul focului, în pădure. Feciorii stăteau şi povesteau, iar noi, fetele, adunam viorele, tămâioasă şi apă din omăt cu care ne spălam ca să fim mai frumoase şi mai drăgăstoase", îşi aminteşte Maria Fodor, din Pogăceaua. .
Tradiţie şi obiceiuri
La 24 februarie sărbătorim Dragobetele. O veche tradiţie românească dedicată dragostei. Dragobetelui i se mai zice şi Cap de Primăvară. E fiu al Babei Dochia, iar nevasta sa e sora lui Lazăr cel mort din dor de plăcinte.
Dragobete este, la origine, un zeu varlav di
