Procurorii specializati pe vremea lui Ceausescu aresteaza brutal si ancheteaza in week-end prin chemare telefonica mai degraba ziaristi decat mafioti. In plus, cand instanta respinge de multe ori masura arestarii preventive, pentru ca investigatia Parchetului nu a produs probe, nu e o descalificare profesionala a procurorului? Scandalul scurgerii de informatii clasificate din MApN aduce in discutie atat interpretarea legii privind siguranta nationala, cat si nivelul de profesionalism al unor procurori insarcinati cu activitati speciale, cum sunt cei de la DNA sau de la DIICOT, din Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. Le vom analiza pe rand.
Legea 51 din 1991 privind siguranta nationala prevede la articolul 3, litera e: "spionajul, transmiterea secretelor de stat unei puteri sau organizatii straine ori agentilor acestora, procurarea ori detinerea ilegala de documente sau date secrete de stat, in vederea transmiterii lor unei puteri sau organizatii straine ori agentilor acestora sau in orice alt scop neautorizat de lege, precum si divulgarea secretelor de stat sau neglijenta in pastrarea acestora".
Daca aplicam cu strictete acest pasaj, incriminator in viziunea procurorilor pentru subofiterul si jurnalistul arestati, vom observa ca el nu este valabil decat pentru militarul in rezerva. Nu trebuie sa fii un specialist al infractiunilor la adresa sigurantei nationale, cum se doreste a fi seful DIICOT, Doru Ioan Cristescu, pentru a observa faptul ca, aplicand legea, arestarea jurnalistului a fost complet nejustificata. Masura a fost de fapt o interpretare fundamentalista, aproape abuziva a legii. Constat cu amaraciune ca procurorii romani ai anului 2006 apeleaza la aceeasi masura a scolii comuniste: intai arestarea si apoi probarea vinovatiei. Un principiu fundamental intr-o tara democratica ne spune ca trebuie sa fie chiar invers. Da
