Esecul Senatului in ceea ce priveste aprobarea ordonantei privind statutul Departamentului National Anticoruptie (DNA) - care ar fi permis urmarirea in justitie inclusiv a parlamentarilor corupti - este o demonstratie flagranta a faptului ca o mare parte a clasei politice romanesti continua sa fie mult mai interesata de pastrarea propriilor privilegii decat de viitorul tarii.
Ordonanta in cauza constituia un element decisiv pe calea aderarii Romaniei la UE, in special sub aspectul raportului de monitorizare din octombrie 2005 ce subliniase aproape emfatic necesitatea combaterii coruptiei, inclusiv cea la nivel inalt.
Aceleasi accente au fost plasate pe necesitatea sporirii eforturilor in vederea asigurarii independentei justitiei, ceea ce presupune, conform definitiei, ca nici un individ si nici un grup nu pot ramane deasupra legii. Senatorii insa au preferat sa rateze aprobarea ordonantei. Reactiile critice au survenit aproape simultan din partea delegatiei UE, a Ambasadei SUA si a Ambasadei Marii Britanii.
Ambasadorul britanic la Bucuresti, Quinton Quayle, a avertizat deschis asupra "punctului critic" in care a ajuns actualmente lupta impotriva coruptiei.
Daca in decursul lunii mai va fi invocata clauza de salvgardare, toti acei senatori care au decis sa refuze sprijinirea ordonantei DNA vor avea de purtat crucea unei dureroase si mari responsabilitati.
Si in loc sa puna fara intarziere degetul pe rana, respectiv sa elucideze rapid cauzele pentru care un numar atat de mare de senatori ai partidelor aflate in coalitia de guvernare au refuzat sa sprijine trecerea unei prevederi legale cruciale, premierul Calin Popescu Tariceanu a decis in schimb sa caute culpa in ograda ministrului Justitiei.
Doamna Macovei este, potrivit primului ministru, responsabila pentru acest esec de proportii, dat fiind ca
