O piatra loveste oglinda apei. Impact. Valuri concentrice. Miscarea acestor valuri – ne spune hidrodinamica – are doua componente: componenta longitudinala, caracterizata prin diverse lungimi de unda, asigura propagarea miscarii pe distanta in plan orizontal; componenta transversala, caracterizata prin amplitudinea undei, provoaca o deplasare pe verticala. Impactul unei carti asupra criticii e destul de similar cu cel al pietrei asupra apei. O carte „face valuri“ mai mari sau mai mici. Si in cazul acestui impact tindem sa distingem doua componente: o miscare de reactie rapida, dar oarecum superficiala si una lucrind in profunzime. Prima ar corespunde criticii de gazeta, instantanee, rapide, dezinvolte, decomplexate. Cea de-a doua corespunde criticii de volum, ponderoasa, prudenta, operind cu un jargon specializat. Prima este extensiva, a doua e intensiva. Prima are picioare mai lungi si mai iuti (ziare, reviste, „sticla“ tv-ului) si ajunge – geografic si sociologic vorbind – mai departe.
A doua, mai precauta, mai putin „glamoroasa“, tintuieste opera locului si o exploateaza intensiv. Prima are mentalitate de conchistador, cucereste noi spatii pentru opera, ii extinde lebensraum-ul. A doua gindeste ca un colonist asezat, care trebuie sa joace totul intensiv, sa produca recolte in limitele deja stabile ale frontierei. Prima se entuziasmeaza usor, se plictiseste repede, se infurie iute si are un attention span mai redus. A doua avanseaza cu prudenta, e mereu cu ochii pe contextul larg (cultural, filozofic) si (intr-o miscare deplinsa de Susan Sontag) „sapa“ mereu in adincimea operei.
(Si unde e cititorul in toate acestea? Pai, cititorul e geamandura, saltind – credem noi – in sus si-n jos, in realitate insa – ne spune iar hidrodinamica – descriind o miscare eliptica, simultan pe verticala si pe orizontala.)
As putea pedala in continuare pe ace
