cum ar arăta Europa fără UE

Într-o dimineaţă cenuşie de joi, din iunie 2006, Lee Barker, un afacerist englez de 29 de ani, îşi face bagajele pentru a pleca în Germania. E unul din puţinii norocoşi care au ocazia să vadă Anglia jucînd la Cupa Mondială. Guvernul german a interzis accesul fanilor englezi după ce s-au dezlănţuit la Viena, după meciul de calificare cu Austria. "Interdicţia pentru băieţii noştri este o insultă la adresa naţiunii engleze", a tunat la televizor prim-ministrul Robert Kilroy-Silk (politician britanic controversat, vehement eurosceptic - notă C.G.). Lee nu se sinchiseşte de asta. Cum mama sa e născută în Cork, are paşaport irlandez. Relaţiile germano-irlandeze sînt încă OK.

În schimb, e cît se poate de entuziast. Cunoaşte puţini oameni care au mai fost în "Europa". Tatăl său se numără printre ei şi încă vorbeşte cu înflăcărare despre mîncarea gustată în călătoria din 1984, în Italia, cu ocazia meciului Liverpool-Roma, finala Cupei Campionilor Europeni. Îi povestea că italienii au o grămadă de feluri diferite de tăieţei, toţi numiţi "pasta". Susţinea de asemenea că italienii obişnuiesc să bea vin la fiecare masă. Cum o fi posibil?! În Marea Britanie numai persoanele foarte bine situate beau vin - taxele de import l-au făcut prea scump.

Prietena lui Lee, Julie, e puţin invidioasă. Cînd avea douăzeci şi ceva de ani a vrut să plece în străinătate, să studieze în Franţa. Studiase franceza la universitate şi era nerăbdătoare să vadă locurile unde au trăit poeţii ei favoriţi. Dar ideea s-a dovedit mult prea costisitoare şi complicată, deoarece universităţile franceze impun taxe mari studenţilor britanici. Iar universitatea din oraşul lui Julie oricum ar fi refuzat să recunoască perioada din Franţa ca an de studiu.

Lee se gîndeşte la dezamăgirea lui Julie cît merge cu autobuzul spre coastă. Dacă ar fi luat avionul, l-ar fi cost