Ioana Berindei nu este personaj de poveste. Destinul ei, impartit in mii de bucati, este retrait de doamna Berindei in recenta carte de convorbiri a Laviniei Betea: "Am facut Jilava in pantofi de vara", aparuta la Editura Compania. De data aceasta, cu calm, cu umor negru pe alocuri, cu blandetea unui om care, odata incercat, cu greu mai poate fi surprins de ceva.
Bataie, frica, racoare, tortionari, urina, nastere... Prin cartea "Am facut Jilava in pantofi de vara", Ioana Berindei, fila cu fila, face inventarul sumbru al unui trecut care si acum, rememorat, provoaca fiori. Soarta ei tragica o scoate din randul lumii obisnuite, iar intamplarile prin care a trecut o transforma intr-un martir exemplar al victimelor comunismului.
"MICA PRINTESA". Au trecut de atunci mai bine de 55 de ani. Femeia suava si mereu blanda marturiseste ca, "dupa atata suferinta, i-am iertat pe toti, iubirea este mai mare...". Dar nu a uitat niciodata loviturile de la dus, cu batul cu care se aducea hardaul, ale unui militian sau cimentul rece pe care a trebuit sa doarma, si nici mirosul intepator de urina pe care trebuia sa-l suporte ea si inca 46 de femei, colege de celula. Ioana Berindei este poate una dintre multele femei care si-au vazut tineretea sfaramata de zidurile inchisorilor. Dar poate printre putinele care s-au nascut in chip norocos la Paris. Era considerata "mica printesa", "una dintre cele dintai domnisoare de "familie".
Copilaria i-a fost fericita. Timpul se scurgea printre lectiile de pian si de limbi straine pe care cele doua fiice ale familiei Hudita le luau in particular. Adeseori se amestecau printre picioarele oaspetilor de seama care le calcau pragul casei. Printre ei s-au aflat Iuliu Maniu si Gheorghe Bratianu, cel care avea sa-i fie si nas de casatorie. Pana la varsta de 5 ani a locuit la Paris, alaturi de parinti, timp in care tatal sau, Ioan Hudita,