interviu cu Nora IUGA
La începutul anului, revista Cuvîntul a acordat Premiul pentru Cartea de Poezie a anului 2005 volumului Norei Iuga Fetiţa cu o mie de riduri (Editura Cartea Românească), iar săptămîna trecută, în nr. 3-4 al Bucureştiului Cultural, suplimentul revistei 22, mai mulţi critici literari au votat acelaşi volum în cele mai bune cinci cărţi de poezie ale anului trecut .
Pe măsură ce îmbătrîniţi, vitalitatea dvs. creşte. Asta nu vă sperie chiar deloc?
Ştiu şi eu? Mă gîndesc că, dacă miliardarii se tem cel mai mult de hoţi, prin analogie, cu atîta viaţă în mine, în mod normal ar trebui să-mi fie frică de moarte, nu? Cînd mai trăia mama şi avea vîrsta mea de acum, mă miram de cîte ori rîdea - şi rîdea mult -, pentru că eu credeam că bătrînii sînt conectaţi continuu la moarte, pe deplin conştienţi că scurtcircuitul se poate produce în orice secundă. Dar aici intervine un mic paradox. Uneori îmi închipui că sînt un balon şi viaţa asta toată intră în mine. Cîţi metri cubi de aer, de hidrogen, de heliu, pentru o biată piele subţiată! Şi deodată poc! - dar nu simţi propria ta explozie, n-ai timp s-o simţi. Cred că aşa o să fie.
Aţi mărturisit că romanul Sexagenara şi tînărul este 90% biografie, aţi intitulat o carte Lebăda cu două intrări, aţi afirmat de-a dreptul că v-a plăcut enorm să faceţi dragoste şi că orice comunicare puternică cu un bărbat, indiferent de vîrstă, o simţiţi erotic. De obicei, erotismul jenează, la dvs. pare firesc. Ce ştiţi dvs. şi noi nu ştim?
Ştiu sigur, pentru că am descoperit cu propriul meu trup, că iubirea e Dumnezeu. Aici nu mai încape nici o ambiguitate, nici o aproximaţie, nici o nuanţă. Să fie clar, cînd spun asta nu mă refer la iubirea de mamă, de frate sau de patrie... Mă refer chiar, şi numai, la iubirea dintre bărbat şi femeie, despre care Angela Marinescu spune "vai, ce lucru oribil! ", iar e
