Audiat, ieri, de procurorii Ministerului Public in legatura cu conversia unor datorii ale Petromidia, Miron Mitrea a declarat la iesirea din sediul Parchetului ca le-a oferit acestora detalii despre modul de promovare si aprobare a actelor normative. El le-a spus ziaristilor ca nu stie prea multe despre ordonanta pentru ca nu a semnat-o. "A fost o chestiune de rutina, in care au vrut sa afle cum se adopta actele", a adaugat el.
In ceea ce priveste intrebarile procurorilor referitoare la taxa de drum, mentionata in textul ordonantei, fostul ministru al Transporturilor a spus: "Eu nu am semnat ordonanta, nu am informatii despre modul in care a fost fundamentata, prezentata. Nu cred ca a fost buna, nici ca a fost proasta. Nu cunosc motivatia pentru care a fost adoptata, e o chestiune a celor care au adoptat-o".
Secretarul general al PSD a afirmat ca singura sa legatura cu ancheta privind acest act normativ este ca facea parte din Guvern la momentul adoptarii lui. "Stiu despre toate ordonantele, intr-o masura sau alta", a continuat el.
Intrebat daca este posibil ca, in aceste conditii, sa fie chemati la Parchet si ceilalti fosti membri ai Guvernului, Mitrea a amintit ca fostul ministru de Finante Mihai Tanasescu a fost deja audiat de procurori si ca, probabil, vor fi chemati Adrian Nastase si Dan Ioan Popescu.
Mitrea a mai spus ca procurorii nu l-au informat in privinta unei noi citari a lui in acest caz si ca, de altfel, nu crede ca va mai fi chemat pentru lamuriri in aceasta ancheta. "Dupa atatia ani, sa mi-aduc aminte daca am spus ceva despre sau impotriva ordonantei... e greu", a afirmat fostul ministru.
Ordonanta 118/2003 prevede transformarea in obligatiuni a restantelor bugetare ale Rompetrol existente la data de 30 septembrie 2003. Actul normativ a fost emis de Guvern in octombrie 2003 si a stabilit stingerea datoriei istorice la bug