În copilărie, la şcoală ni se spunea că Moldova este mica Elveţie a Estului, iar Chişinăul este asemenea Cetăţii Eterne, un oraş situat între 7 coline. Pentru că nu fusesem la Roma, nici în Elveţia, credeam şi eram mîndră de asta.
După cîţiva ani buni de absenţă din ţară, revin în Chişinău într-o seară cenuşie de toamnă. În drumul dinspre aeroport, în taxi, la postul de radio local se difuzează ora exactă - 22,00, ora Chişinăului, apoi ora Moscovei, 23,00, după care se anunţă ora... Vladivostok-ului. Deşi la o distanţă infimă de Bucureşti, acest amănunt mă face să cred că am fost catapultată într-un alt spaţiu geopolitic. Impresia se confirmă pe parcursul şederii mele la Chişinău, pe care îl văd prin ochii unui nou-venit. Pe un magazin din zona centrală, apare inscripţia "Ape Minerale din Caucaz". În oraş rulează ultimul film al unui regizor rus despre războiul din Afganistan, iar veteranii acestui război beneficiază de intrare gratuită. Vizionările se lasă cu crize de isterie şi lacrimi pentru că amintirile acestui război sînt încă vii. Marile mărci europene aproape că lipsesc, în Chişinău nu sînt mai mult de 5-6 supermarket-uri. Un prieten care pleacă a doua zi la Bruxelles urmează să facă escală în Budapesta pentru că de la Chişinău nu există curse directe către majoritatea capitalelor europene. Integrare prin "connection", glumeşte plin de amărăciune amicul...
Deocamdată, pentru moldoveni, Europa începe în România. Şi totuşi mi se spune că Moldova este o ţară cu vocaţie europeană şi adeseori întîmpini o reacţie vehementă cînd afirmi că Politica Europeană de Vecinătate este un instrument paralel al extinderii, nu o treaptă a aderării, aşa cum se crede. Guvernul se grăbeşte cu implementarea rapidă a Planului de Acţiune UE-Moldova, crezînd că societatea şi instituţiile pot fi transformate şi europenizate în 3 ani. La nivelul elitelor, discursul docume
