Într-un număr trecut al Dilemei vechi, dl Baconsky, constatînd distanţarea ireparabilă între Europa şi America (adevăr evident pe care nu toată lumea pare să-l accepte, şi despre care am scris şi eu cîndva), afirmă că în Europa libertatea şi religia au devenit antagonice după 1789, în timp ce ele continuă şi azi să se "îmbine armonios" de cealaltă parte a Atlanticului. Aş avea aici de adăugat cîteva obiecţii şi precizări de nuanţă.

În Franţa, separarea Bisericii de Stat a avut loc nu în 1789 (e drept că Revoluţia Franceză a încercat să introducă cultul zeiţei Raţiunea, ceea ce nu i-a reuşit prea bine, şi nu era decît o naivă consecinţă a pasiunii lipsite de moderaţie a epocii pentru antichitatea greacă), ci abia la începutul secolului XX, mai precis prin Legea din 9 decembrie 1905, care este o dată de referinţă în istoria statului francez modern. Ea punea capăt la 25 de ani de tensiuni între puterea republicană şi Biserica Catolică şi proclamă neutralitatea statului faţă de toate credinţele, garantînd în acelaşi timp libertatea de conştiinţă a fiecăruia. Recentele tensiuni legate de portul vălului islamic în şcoli au făcut ca această lege să revină în actualitate, aducîndu-i-se cîteva precizări (aici o discuţie asupra oportunităţii lor ar fi lungă) privind prohibirea semnelor religioase "ostentatorii". Franţa este singurul stat din Europa occidentală unde separarea lor a fost legiferată. Că se constată o scădere dramatică a interesului pentru religie în ţările occidentale este un adevăr, dar motivele sale sînt prea complexe pentru a le analiza aici, şi nu au nici o relevanţă în contextul comparaţiei cu Statele Unite.

Istoria raporturilor între Biserică şi Stat în celelalte ţări europene este de altfel foarte diferită, destul să spunem că, în varii proporţii, ele rămîn legate în ţări ca Italia, Germania şi Spania (în ciuda eforturilor actualului guvern